Părul trebuie pieptănat cât de des posibil, obligatoriu dimineaţa şi seara înainte de culcare. Trebuie bine aerisit; pentru aceasta, să lăsăm ca aerul curat, vântul si soarele să-si manifeste efectele benefice asupra lui. Pentru pieptănare sau periere, să folosim piepteni sau perii care să nu agreseze firele de păr. Pieptenele sau peria de păr se păstrează în stare perfectă de curăţenie, spălându-se săptămânal (de preferat înainte de a ne spăla pe cap). Pentru spălare, acestea se pun la înmuiat în apă călduţă cu detergent iar apoi se curăţă cu o perie. Dacă părul este prea gras, se pot spăla acestea cu o soluţie de amoniac (1 linguriţă la 1 litru de apă), după care se clătesc bine cu apă curată.
Prezenţa tot mai mult pe piaţă a celor mai sofisticate produse cosmetice face tot mai ispititoare vopsirea părului. Totuşi, aceasta nu este indicată, deoarece orice agent chimic, oricât de reuşit ar fi, are efecte distrugătoare asupra firului de păr, mai curând sau mai târziu. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul permanentelor sau al altor procedee asemănătoare. Folosirea bigudiurilor nu lezează firul de păr. Fixativul se va folosi cu măsură, numai în ocazii speciale. Gelurile trebuie alese cu grijă, multe fiind foarte vătămătoare pentru firul de păr pe termen lung. Dacă vopsirea părului este socotită ca fiind neapărat necesară, este bine a se apela la produse pe bază de plante.
Părul lung este bine să fie tuns câţiva centimetri la intervale regulate de timp, astfel el se poate regenera. Copiii mici trebuie tunşi des în primii 3 ani de viaţă, chiar dacă ne place atât de mult. să le admirăm cârlionţii. Tunsul frecvent în această perioadă favorizează creşterea sănătoasă a părului.
Coafurile, pieptănăturile, frezele alese trebuie să ţină seama de forma fetei, de înălţimea persoanei, de ocazia respectivă.
Un păr îngrijit întregeşte înfăţişarea plăcută şi îngrijită a unei persoane.