Cureți și speli păstrăvii, apoi îi crestezi pe ambele părți, până la os, din doi în doi centimetri.
Cureți bine grătarul cu o perie de sârmă și îl ungi cu puțin ulei înainte de a așeza peștii pe el. Poți aplica uleiul pe grătar folosind hârtie absorbantă.
Sărezi peștii atât în interior, cât și pe exterior (ambele părți).
Așezi păstrăvii pe grătar / grill, mișcându-i la începutul preparării ca să eviți lipirea de grătar. Frigi bine peștele pe o parte, iar când ochiul îi devine tulbure, îl întorci pe cealaltă față. Când i se poate îndepărta cu ușurință înotătoarea dorsală, peștele este bine fript.
În bolul unui tocător electric, adaugi sucul de lămâie, uleiul, usturoiul și pătrunjelul și mixezi totul pentru a obține sosusl.
Verși sosul peste păstrăvii preparați la grătar și servești imediat.
Poftă mare!
PS: Este o rețetă de origine croată.