Alimentatia recomandata la batranete

In ce priveşte cauzele procesului de îmbătrânire, şi în ultimă instanţă ale bătrâneţii, părerile sunt împărţite. Procesul de îmbătrânire acţi-onează în diferite feluri asupra ţesuturilor, organelor şi sistemelor corpului omenesc.
Cercetările din clinica noastră au evidenţiat, în ultimii ani, cel puţin două explicaţii care vizează cauzele procesului de îmbătrânire. Una din acestea ar fi că la baza procesului de îmbătrânire ar sta un fenomen datorit lipsei de posibilitate a organismului de a se adapta în continuare la solicitările mediului extern, în acest stadiu, corpul omului poate fi comparat cu o maşină electronică, ce primeşte din afară în continuare informaţiile, dar nu mai este în stare să le sistematizeze şi să le transmită mai departe.
Acest lucru face ca organismul să se afle într-o continuă perturbare metabolică, reânnoirea celulelor făcându-se greu şi anarhic. Dar ne putem apropia şi mai mult de adevăr. Şi anume, putem afirma că în timp s-au epuizat o serie de materiale din organism, care nu mai pot fi înlocuite, proces care are la bază pierderea probabilă a unor activităţi enzimatice din interiorul celulelor care constituie organismul. Aşa se pot explica o serie de boli degenerative care apar la bătrâneţe, cum sunt: ateroscleroza, diabetul zaharat, bolile digestive şi chiar unele forme de cancer.
Este bine de reţinut că procesul de îmbătrânire, caracteristic în bună parte bătrâneţii în sine, aduce o serie de modificări în procesul de digestie şi în felul în care sunt tolerate o serie de principii alimentare, cum sunt zaha-rurile, proteinele, grăsimile, vitaminele, substanţele minerale şi apa.
Să ne referim, de pildă, la pro-cesul de digestie legat de dantura bătrânilor. Peste 60% dintre aceştia sunt complet edentaţi. La vârsta de 70—75 de ani, numai 19% dintre bătrâni mai au o dantură care să le permită cât de cât o masticaţie. Unii autori explică acest lucru prin scăderea unei en-zime care există în salivă şi care ajută la diger ere a bolului alimentar (ptialina). Consecinţa imediată a acestei stări de fapt este o masticaţie insuficientă, cu imbibiţia incompletă a bolului alimentar cu salivă, fapt care contribuie la o digestie alimentară deficitară.
Din aceste motive, omul în vârsta evită de exemplu consumarea cărnii şi a unor legume, pe care nu le poate mastica, fapt care duce la instalarea progresivă a unei stări de subnutriţie proteinică şi a unei constipaţii cronice.
Există tendinţa, datorită acestui fel de selecţionare alimentară, condiţionată de dantură, ca glucidele să predomine în alimentaţia zilnică, digestia lor fiind mai puţin dependentă de masticaţie.
Cercetări mai recente au evidenţiat că şi mucoasa stomacului este modificată la bătrâni, în sensul existenţei unei gastrite sau unei atonii. La aceştia, secreţia gastrică este redusă ia jumătate, iar activitatea pepsinei este mult scăzută.
Pentru aceasta şi recomandările noastre, adresate vârstnicilor, se referă la cresterea cantităţii de proteine din alimentaţie, cu scăderea concomitentă a hidrocar-bonatelor şi a grăsimilor. Se admite astăzi că îmbătrânirea este favorizată, atât de excesul alimentar, cât şi de sub alimentaţie. De aceea este recomandabilă stabilirea unui regim profilactic, bazat pe criteriile de mai sus, încă de la vârsta de 40 de ani. După ultimele cercetări, ţinem să menţionăm că, în scop profilactic, aportul alimentar trebuie să fie modificat începând de la vârsta de 25 de ani. Astfel, între 25 şi 45 de ani se va scădea cu câte 3% necesitatea calorică teoretică a individului, la fiecare 10 ani. După 45 ce ani, scăderea aportului caloric va fi de 7,5%, pentru fiecare 10 ani. De la 65—75 da ani, reducerea aportului caloric va fi de 10%.
La un efort fizic uşor, regimul alimentar al unui bătrân va fi de 2 000 de calorii, care comparativ cu al tânărului de 25 de - ani şi cu aceeaşi muncă este mai scăzut. Bătrâneţea aduce şi alte perturbări în organism. Se remarcă, de pildă, o scădere progresivă a metabolismului bazai, expresie a diminuării vitezei de regenerare a ţesuturilor, a elementelor enzimatice şi celulare.
Mai survin şi alte perturbări, aşa cum Vam arătat şi la început. Sarea, de exemplu, . scade din organismul omului în vârstă. " Calciul scade şi el, ceea ce duce adesea la ieşirea lui din oase, provocând aşa-numita osteoporoză. Osul devine mai fragil şi mai predispus la fracturi. Tot în cursul pro cesului de îmbătrânire se observă şi apariţia aşa-numitului diabet la bătrâneţe, creşterea zahărului în sânge, care se însoţeşte şi de creşterea grăsimilor în sânge, prezente sub formă de colesterol şi trigliceride. Se cunoaşte rolul acestora în apariţia aterosclerozei.
De fapt există o strânsă interrelaţie între aceste maladii, la o vârstă mai înaintată. Leziunea biochimică care provoacă diabetul este cauzată de scăderea unei enzime şi de tulburarea de secreţie, care apar în glandele endocrine.
In concluzie bătrâneţea se înfăţişează cu o seamă de fenomene de uzură a organismului, cu modificări de dinamică funcţională a organelor corpului omenesc la o anumită vârstă. Acestea pot fi întârziate printr-o profilaxie făcută din tinereţe, prin înlăturarea abuzurilor alimentare şi a suprasolicitărilor sau a sedentarismului.