Ceaiuri medicinale pentru afectiuni cardiovasculare

In secolul nostru, când industria medicamentelor a luat un mare avânt, plantele medicinale nu şi-au pierdut din importanţă, ci dimpotrivă continuă să reţină mult atenţia cercetărilor, prin efectele lor terapeutice şi curative în diferite afecţiuni.
Anghinaria, de exemplu, plantă originară din Spania, dar cultivată azi pe mari suprafeţe şi în ţara noastră, este des folosită în ater o scleroză. Prin conţinutul lor în cinarină, flavone şi polifenoli, frunzele de anghinare au proprietatea de a mări secreţia biliară şi de a elimina colesterolul, de a diminua cantitatea de zahăr din sânge. Datorită sărurilor de potasiu, infuzia de anghinare măreşte diureza, favorizând eliminarea urinii şi a substanţelor toxice care se formează la nivelul ficatului şi rinichilor.

REŢETĂ
10 grame de anghinare frunze mărunţite se fierb in 0,500 1 apă clocotită. Se îndulceşle cu zahăr sau zaharină si se bea dimineaţa şi înaintea mesei de prânz, iniţial în cantităţi mici, cea 100 ml. Ulterior, cantităţile cresc progresiv, până la 250 ml. Cura durează 20—30 de zile şi poate fi reluată, după o pauză de 10 —15 zile.

O plantă care influenţează pozitiv circulaţia sângelui, contribuind la prevenirea şi scăderea tensiunii arteriale, este vâscul (Viscum album). Şi cine nu cunoaşte vâscul, planta care împodobeşte casa de Anul nou?De la ea se folosesc ramurile tinere, acoperite cu frunze, care conţin saponine, colină, acetilcolină şi alte substanţe active. Deoarece prin fierbere, acestea se distrug, ceaiul se prepară prin macerare la rece.

REŢETĂ
Se pun într-un vas curat 10—30 g ramuri
şi frunze de vise, uscate şi mărunţite, peste care se toarnă un litru de apă, la temperatura camerei. Se lasă la macerat timp de 7 — 8 ore, apoi se strecoară şi se îndulceşte după gust. Din acest ceai se pot bea zilnic 2—3 pahare. Paralel se poate face o cură cu pulbere de vâsc, 0,50 g de trei ori pe zi, timp de 20—30 de zile, urmată de o pauză de 10—15 zile.

In ţara noastră mai creşte şi „talpa gâştei" (Leonurus cardiaca), foarte cunoscută şi folosită, aşa cum arată numele ei ştiinţific, din cele mai vechi timpuri în bolile de inimă. Ramurile şi frunzele recoltate în timpul înfloririi conţinulei volatil, alcaloizi (leonucardina) şi glicozizi cardiotonici, cu proprietăţi sedative, calmante şi tonicardiace.

REŢETA
Dintr-o lingură de plantă uscată, peste care se toarnă 250 ml apă clocotită, se prepară un ceai recomandat în reglarea ritmului cardiac şi pentru scăderea tensiunii arteriale, ambele având o cauză nervoasă. Acest ceai, îndulcit şi călduţ, se bea de trei ori pe zi, dintre care unul seara, la culcare.

In bolile degenerative ale inimii, însoţite de ateroscleroză, precum şi în pauza tratamentului cu digitală, se recomandă ceaiul de flori, frunze şi fructe de păducel (Crataegus monogyna), arbust care creşte la marginea pădurilor din regiunea de câm-pie şi deal. Ele conţin derivaţi flavonici, colină, acetilcolinâ, trimetilamină, acid cafele, iar fructele au în plus zaharuri, vitamine (Bi şi C), acizi (tartric şi citric)
Datorită acestor principii active, ceaiul de păducel activizează circulaţia sângelui în vasele coronariene şi cerebrale şi reglează bătăile inimii, contribuind astfel la scăderea tensiunii arteriale. O influenţă pozitivă o au preparatele de păducel şi în angina pectorală, precum şi în calmarea sistemului nervos.

REŢETĂ
Din 5 —10 g flori, frunze cu flori sau fructe se prepară un ceai fiert în 250 ml apă clocotită. Se lasă la fiert 15 minute, se strecoară şi se îndulceşte după gust. Se bea treptat în cursul unei zile.

în încheiere amintim că şi cura cu aceste ceaiuri, ca şi administrarea medicamentelor trebuie să se facă sub supravegherea medicului.