Despre plantele medicinale

Privind de-a lungul veacurilor, constatăm tendinţa omului de a găsi empiric leacuri împotriva bolilor. înţelepciunea poporului, simţul său de observaţie, au făcut să se găsească o mulţime de leacuri din plante.
Plecînd de la utilizarea empirică, oamenii de ştiinţă au căutat să valorifice acest preţios izvor de materii prime, făcînd cercetări asupra conţinutului de principii active din plante şi asupra mecanismului de acţiune a acestora, introducîndu-le, astfel, pe bază ştiinţifică, în arsenalul terapeutic.
Uneori se utilizează planta în între¬gime, alteori numai părţi din aceasta — frunze, rădăcini, fructe, seminţe etc.
Sînt cazuri în care se administrează bolnavului frunze sau rădăcini uscate şi pulverizate — pulbere de foi de digi¬tala, pulbere de foi sau rădăcină de belladona.
Alteori, medicul recomandă să se prepare în farmacie, dintr-o anumită plantă sau din părţile ei, o fiertură sau să se opărească planta cu apă clocotită,1 în scopul extragerii din aceasta a prin« cipiului activ.
în medicină se folosesc chiar princi¬piile active ca atare, extrase în mod ştiinţific, din plante, controlate din punct de vedere al purităţii, toxicităţii şi eficacităţii. Mai mult, ţinîndu-se seama de structura lor chimică se obţin substanţe semisintetice.
Fără a putea intra în descrierea amă-nunţită a principiilor active, vom arăta numai în linii generale unele grupe mai caracteristice.
Numeroase plante conţin principii active care liniştesc sistemul nervos, cum sînt de pildă odoleanul sau valeriana.
Lămîioara, mugurii de pin, cimbrişorul acţionează în afecţiuni ale aparatului respirator. Sîmburii de gutui, care conţin pectinâ, au o acţiune coagulantă asupra sîngelui, fiind deci utili în oprirea hemoragiilor. Intîlnim multe plante care au ca principii active mucilagii, foarte utile în modi¬ficarea inflamaţiilor mucoaselor bron-şice, stomacale şi intestinale (nalba, florile de gălbinele, seminţele de in).
Foarte importante şi cu utilizări în terapeutică sînt plantele care conţin ca principii active aşa-numiţii glicozizi.
Dintre aceştia, mai importanţi sînt cei cu acţiune asupra muşchiului ini¬mii, aşa-numitele substanţe tonicar-diace. • Aici amintim degetărelul de diferite specii, cunoscutele digitale, care, înainte de a fi introduse în terapeutică, constituiau un leac popular în bolile de inimă.
Tot din această grupă fac parte măr-găritarul, ruşcuţa de primăvară şi ceapa de mare (cunoscută şi sub numele de scilla). De ceapa de mare se ocupă un papirus egiptean, în care se arată acţiunea binefăcătoare a acesteia în infiltrarea ţesuturilor şi a seroaselor cu lichid.
Medical, această tulburare constituie edemul şi transsudatele ce apar în faza înaintată a bolilor de inimă, numită insuficienţă cardiacă. Din grupa glicozizilor fac parte şi saponinele, care măresc şi fluidifică secreţia din căile respiratorii, aşa-numitele expectorante.
Astfel de principii active găsim în rădăcina de ciuboţica cucului, florile de lumînărică etc. Toţi glicozizi sînt şi substanţele amare care se găsesc în ţintaură sau ghinţură, pelin şi alte plante. Acestea măresc secreţia sto¬macului, mărind astfel pofta de mîncare a bolnavului.
Un grup important de principii active îl constituie aşa-numiţii alcaloizi. Aceştia, în general, sînt toxici şi, dacă sînt utilizaţi fără discernămînt, pot da accidente grave. Din plantele cu alcaloizi trebuie folosite numai preparatele re¬comandate de medic, ştiinţific preparate în farmacie şi administrate cu competenţă.
Din acest grup cităm în primul rand macul alb. Dacă se fac incizii fine în fructele necoapte încă ale acestei plante, ea secretă opiul, care conţine numeroşi alcaloizi, dintre care cel mai important este morfina. Alte plante cu alcaloizi de mare importanţă în terapeutică — mătrăguna, măselariţa, ciumăfaia — au acţiune asupra secreţiilor, contracţiei muşchilor netezi, pupilei etc.
Intre miile de substanţe încercata pentru tratamentul cancerului sînt şi alcaloizii — colchicina — care împiedică dezvoltarea unor tumori.
Bineînţeles, principiile active sînt numeroase şi variate.
Am citat numai cîteva grupe mai importante şi cu utilizare mai curentă în tratamentul bolilor.
Dar în afară de valorificarea ştiinţifică a plantelor medicinale, acestea au rămas încă şi în utilizarea empirică.
Sistemul de fierturi îi găsim mult în medicina populară.
Dacă este utilizată o plantă care nu are principii active toxice, nu există nici o primejdie în ceea ce priveşte viaţa bolnavului, dar de multe ori bolnavul aşteaptă vindecarea de la un presupus leac, fără a consulta un medic, şi în acest timp boala progresează.
Mai mult chiar, dacă se utilizează o plantă cu principii active toxice, viaţa bolnavului poate fi pusă în primejdie.
De aceea trebuie combătute cu energie greşelile unor bolnavi naivi, care se adresează cu încredere unor tămă¬duitori improvizaţi, pentru a le trata bolile cu fierturi, care nu au nici o acţiune, uneori chiar asociind greşit numele popular al plantei cu acţiunea sa binefăcătoare.
Astfel există cazuri de fracturi sau luxaţii care sînt tratate oblojind bol¬navul cu fiertură din planta numită scrîntitoare.
In alte cazuri, colicile abdominale — numite popular cîrcei — sînt tratate cu fierturi din cîrcei de dovleac sau din viţă de vie.
Alteori, dureri de gît, care pot fi datorite unei angine difterice — boală numită în popor şopîrliţă — sînt tratate cu o fiertură din planta cu acelaşi nume. In acest timp difteria, boală gravă, netratată cum trebuie, poate omorî bolnavul după ce acesta a contaminat şi pe cei din jur.
Alteori, tămăduitorii improvizaţi se ghidează după asemănarea de culoare dintre pielea bolnavului şi culoarea plantei. Astfel sînt cunoscute multe cazuri cînd icterul sau gălbinarea, boală în care bolnavul, din cauza impregnării pielii cu bilă, are culoarea galbenă, este tratat cu fiertură de şofran; găl-binele, flori de lumînărică sau rosto-pască, toate de culoare galbenă. Aceste rătăciri duc la agravarea bolii uneorî chiar la complicaţii grave şi chiar la moarte.
Mai trist este faptul că unii oameni neiniţiaţi sînt de multe ori păcăliţi de indivizi care asociază fiertura de plante cu rostirea anumitor farmece sau rugăciuni, rostiri care nu pot schimba cu nimic efectul plantei, dar care reuşesc să menţină în întuneric mintea celor naivi. In acest timp boala progresează.
In domeniul ocrotirii sănătăţii şi dezvoltării ştiinţelor medicale şi pe baza măsurilor luate pentru îmbunătăţirea şi lărgirea asistenţei medicale, s-a dat o atenţie deosebită şi plantelor medicinale. Cu excepţia principiilor active sau a prescripţiilor medicale, plantele sub formă de ceaiuri trebuie să constituie numai adjuvante ale terapeuticii.

Tăietorul de lemne trebuie preţuit după îndemînarea, nu după forţa, lui. HOMER

Dorinţa de cîştig care nu se mai satura niciodată este mai rea decît sărăcia cea mai mare, căci creşterea lăcomiei aduce creşterea nevoilor. DEMOCRIT

Un prost găseşte totdeauna unul mai prost care sa-l admire. BOILEAU