Ce este „dietetica"? Este tratamentul bolilor prin alimentaţie. Aceasta înseamnă că multe boli pot fi vindecate, compensate sau echilibrate prin modificarea mai mult sau mai puţin durabilă a alimentaţiei obişnuite.
In genere, domneşte ideea că dieta constă din mancare puţină, monotonă şi fără gust. Trei afirmaţii care reprezinta tot atatea erori.
Puţină? Dar nimic nu poate să împiedice o raţie de regim să atingă — mai ales în bolile cronice — valoarea calorică a alimentaţiei obişnuite şi, în orice caz, să fie suficientă pentru a nu scădea capacitatea de muncă a bolnavului.
Monotonă? In parte, bolnavii au dreptate să se plangă. Prescripţia dietetică eliberată de medic e firesc limitată la cateva indicaţii de principiu, care restrang alimentaţia la o gamă redusă de alimente şi preparate. Cu această schemă e greu să se ţină regim mai mult de zece zile! De aceea, credem utilă publicarea unei colecţii de reţete dietetice, cum este cea de faţă.
Acest mod dietetic de preparare poate fi adoptat de toată lumea. El face posibilă pentru majoritatea dintre noi o alimentaţie practic fără interdicţii, cu condiţia ca felul de pregătire a alimentelor să uşureze digestia şi nu s-o îngreuneze.
Fără gust? Supliciul unei alimentaţii fără sare, de exemplu, poate fi atenuat dacă locul sării e luat de alte condimente, din cele permise. Este evident că cei obişnuiţi să abuzeze de piper, oţet sau sare se vor obişnui mai greu să ţină dietă. Dar e un fapt mereu verificat că tocmai din randul amatorilor de mancăruri picante se recoltează majoritatea suferinzilor de stomac, abonaţi forţat, mai tarziu, la dietă. Cu această ocazie ei vor descoperi, totuşi, că şi legumele fierte la aburi, care-şi conservă astfel mai bine gustul, au savoarea lor, că şi o frunză de pătrunjel are aromă şi — în sfarşit şi mai ales — că tradiţionalul sos preparat cu rantaş nu e indispensabil pentru ca o mancare să aibă gust şi să sature.
Savoarea naturală a alimentelor proaspete sau preparate simplu devine, din păcate, din ce în ce mai străină gustului marelui public. Acest fapt îşi are sancţiunea lui în creşterea frecvenţei bolilor de stomac şi ale căilor biliare.
Din acest punct de vedere, alimentaţia dietetică trebuie să ocupe un loc din ce în ce mai mare în obiceiurile oamenilor.
Ea poate avea efecte, nu numai curative, dar şi preventive. Caţi oameni predispuşi familial la boli digestive sau de nutriţie nu vor putea astfel împiedica apariţia sau agravarea unei colite sau a unui diabet?
Pe de altă parte, majoritatea mancă rurilor dietetice nu cer mult timp de preparare, ceea ce, în ritmul trepidant al vieţii moderne, care antrenează si gospodinele, nu este lipsit de importanţă.