Plantele medicinale - adunarea si conservarea

Un rol foarte important în stabilirea ştiinţifică a factorilor terapeutici ai plantelor medicinale l-a avut în principal chimia. Experienţele şi cercetările de laborator au demonstrat că în componenţa celulelor vegetale se află diferite substanţe chimice capabile să acţioneze asupra organismului omului şi să combată diferiţi agenţi patogeni. S-au stabilit organele din plante în care se acumulează substanţele chimice folositoare, şi perioada optimă de recoltare a acestora. S-a ţinut bineînţeles seama şi de tradiţie, căci folosirea plantelor medicinale în tămăduirea diferitelor boli este veche cât lumea.
Primăvara, devreme, de exemplu, odată cu apariţia primelor frunze, şi toamna, târziu, după vestejirea părţilor de sus ale plantei, începe recoltarea rădăcinilor. S-a demonstrat că în aceste perioade ele conţin cantitatea cea mai mare de substanţe folositoare.
Tot primăvara, odată cu pornirea circulaţiei sevei în plantă, se trece la decojirea ramurilor tinere ale unor arbori şi arbuşti, ale căror coji sunt mult apreciate în medicina populară şi cea ştiinţifică: cruşinul, călinul, stejarul, salcia şi altele. Pe măsură ce plantele se dezvoltă, se trece la recoltarea frunzelor şi florilor, iar în unele cazuri chiar a plantelor întregi, înflorite.
Toamna este anotimpul culegerii pentru măcieş, păducel, cătină, porumbar, afin, soc şi altele. Recoltarea în general se face cu multă atenţie, ea necesitând din partea culegătorilor o cunoaştere precisă a plantei medicinale, pentru a evita confuziile, care în cazul plantelor toxice pot duce la accidente grave.
De asemenea, cu ocazia recoltării se vor înlătura toate părţile necorespunzătoare, iar în cazul rădăcinilor, se va elimina pământul prin spălări repetate. O atenţie deosebită se va da procesului de uscare. In general, plantele medicinale Se usucă pe cale naturală, folosind căldura soarelui. Pentru această operaţie se preferă podurile acoperite cu tablă, în care temperatura ajunge la 30-40°. Sunt cazuri când, în mod special, se cere uscarea artificială, la temperaturi de 80—90°, pentru conservarea integrală a substanţelor active.
Această metodă se aplică produselor care conţin vitamina C în stare naturală, ca: fructele de măcieş, de cătină etc.
Indiferent de metoda aplicată, la uscarea plantelor medicinale care conţin uleiuri eterice, temperatura nu va depăşi 30—40°. O temperatură mai ridicată va duce la volatilizarea uleiului eteric, principiul activ de bază al plantei, ea devenind astfel nefolositoare scopului urmărit. Aşa se vor usca: florile de muşeţel, de tei, de soc, de trandafiri, frunzele de mentă, de melisă, iarba de sunătoare, de cimbrişor şi altele.
Pentru restul plantelor, cu excepţia celor care conţin vitamina C, uscarea artificială se poate face la o temperatură de 50—60°. Ca plantele să se usuce uniform şi să-şi păstreze culoarea naturală, se vor întinde în straturi subţiri, în aşa fel ca aerul cald să poală circula cu uşurinţă printre părţile de plantă culese.
Locul de uscare trebuie să fie curat şi cu o bună aerisire, pentru vaporilor de apă care se formează în timpul deshidratării plantelor.
Uscarea se consideră terminată atunci când părţile cele mai consistente ale plantei şi-au pierdut elasticitatea, devenind uşor friabile. Plantele medicinale, o dată uscate, se păstrează în săculeţe de pânză sau cutii de carton, în locuri răcoroase şi bine uscate.
Fiecare pungă sau cutie de carton va purta o etichetă cu denumirea plantei.
Şi astfel, fără eforturi prea mari, fiecare dintre noi poate să-şi asigure cât de cât rezerve de leacuri naturale, dintre cele mai bune şi la îndemâna omului. Plantele medicinale cresc pretutindeni, de la câmpie şi până pe vârf uri de munţi. Multe dintre ele se întâlnesc şi pe lângă casă. Trecem pe lângă ele, le călcăm şi nu le luăm în seamă. Cine nu cunoaşte, de exemplu, păpădia? Cât este ea de bogată în vitamina C! Cine nu întâlneşte urzica, cicoarea, troscotul, cimbrişorul? Puţini oameni vor să se aplece şi să le culeagă. Aceasta ar fi de fapt treaba copiilor. Părinţii sunt datori să-i înveţe, să le explice ce mare importanţă au plantele de leac. Puţini ştiu că aceste plante din grădina noaslră, care ne îneântă ochiul cu coloritul lor, ascund în frunze, tulpini şi rădăcini atâtea substanţe folositoare omului.
Culese cu grijă, uscate şi păstrate în bune condiţii, ele pot deveni medicamente naturale, care completează cu mult succes tratamentul indicat de medic în diferite boli şi nevoile corpului de vitamine şi alte substanţe necesare sănătăţii.