Varietati de ciuperci

Urechiuşele (gălbiorii, buretele galben)
Au culoarea galben-portocalie (ca gălbenuşul de ou) în întregime. Carnea este tare, cu miros plăcut de caisă şi gust plăcut, dulceag. Se curăţă numai partea care a stat în pământ. Când se fierb, nu se adaugă sare şi oţet până ce nu se înmoaie bine (altfel vor fierbe greu). Se folosesc la orice preparat, chiar şi murate. Cresc în pădurile de foioase şi de conifere de primăvara până toamna. Au şi acestea un corespondent aproape identic printre cele otrăvitoare care creşte în aceleaşi locuri, de obicei lângă trunchiul arborilor, însă specialiştii le pot recunoaşte.

Trufele
Cresc sub pământul (humusul) îngrăşat cu frunzele arborilor de foioase sau de conifere. Au forma rotundă sau alungită, ca nişte cartofi, cu suprafaţa acoperită de nişte umflături (veruci) de formă poligonală (cu 5 - 6 laturi), foarte distincte. Trufele tinere au tot interiorul format dintr-o carne albicioasă, care pe parcurs devine brun- închis sau albăstruie, aproape neagră, străbătută de vinişoare albicioase, foarte ramificate. Au aromă şi gust foarte plăcut. Se consumă mai frecvent în apusul Europei (Franţa, Italia).

Zbârciogul
Are pălăria în formă de ou sau de căciulă ţuguiată, sau de clopot, de culoare galben-ocru cu nuanţe de brun, având pe toată suprafaţa nişte gropiţe (alveole) în care sunt situaţi sporii. Pălăria, semigelatinoasă la suprafaţă şi piciorul sunt goale în interior şi comunică între ele. Piciorul are culoare alb-gălbuie spre ocru. Carnea este fragilă, albă, cu gust plăcut. Creşte în locuri umede, în păduri de foioase sau conifere, de primăvara până toamna. Se foloseşte şi pentru murături exact ca şi ghebele.

Ciuperca de câmp
Creşte în grupuri, pe pajişti, în grădini, fâneţe (vara-toamna). Se aseamănă foarte mult cu ciuperca de păşune (champignon); are forma ovoidă sau globuloasă şi lamelele roz (la cele tinere), carnea moale şi albă. Pălăria poate atinge circa 20 cm diametru şi are, uneori, scame pe margine (rest din văl), iar culoarea devine galben- ocracee şi lamelele brun-negricioase. Piciorul are, la început, un inel alb, dublu, răsfrânt în jos, care cu timpul devine galben. Se poate folosi pentru orice preparat, având gust şi aromă plăcute.

Bureţii de rouă
Apar în grupuri mari vara, după ploi calde intermitente de 2 - 3 zile, prin pajişti pe unde pasc vitele şi prin poieni, cu iarba rară şi puţină. Au pălăria aproape dreaptă de culoare maro-deschis cu o ghebă (cocoaşă) la mijloc, având marginile ondulate, lamele puţin mai deschise la culoare şi rare. Pălăria are diametrul între 1 şi 4 cm. Nu au viermi decât cele prea bătrâne. Au gust şi aromă plăcută, putând fi folosite la toate preparatele, numai pălăriile (picioruşele sunt tari).

Crăiţele (bureţii domneşti)
La apariţie, această ciupercă are aspect de ou, învelit într-o membrană albă, compactă, care se rupe şi rămâne la baza piciorului ca un manşon (volvă), când ciuperca se dezvoltă.
Pălăria, care poate să ajungă la 20 cm diametru, este de culoare portocalie sau galben-aurie, lucioasă şi cărnoasă, semisferică sau plată, cu lamelele galben-aurii.
Piciorul mai gros, la bază învelit în volvă albă, înalt de 8-12 cm, are culoarea galben-aurie, iar inelul mai lat, galben striat, pornind de la pălărie, îndreptat în jos.
Această ciupercă, cu carnea albă, galbenă sub membrana pălăriei şi a piciorului, este preţuită ca fiind cea mai bună dintre ciuperci pentru carnea ei gustoasă şi foarte plăcut aromată. Se foloseşte în toate preparatele, precum şi murată.
Creşte în regiunile călduroase din sudul ţării, în lunile de vară, pe câmpii şi în luminişurile pădurilor, unde găseşte şi umezeală.

Vineţica (ciuperca vânătă)
Creşte în păduri de foioase, din vară până toamna.
La ciupercile tinere pălăria este sferică, însă pe măsură ce se dezvoltă devine semisferică, apoi întinsă şi la mijloc puţin adâncită. Are culoare roz, pe alocuri puţin brună cu nuanţe oliv sau albastre, violet deschis, înspre mijloc mai închisă la culoare, având lamelele albe, uneori pătate cu cenuşiu sau maro.
Piciorul de culoare albă este mai gros; dar atât pălăria cât şi piciorul se rup
uşor.
Carnea este albă cu gust plăcut, cu aromă puţin pronunţată. Pălăria se poate folosi necurăţată de membrană (cuticulă), dar la dorinţă se poate desprinde uşor înainte de spălare, altfel aceasta devine alunecoasă, uşor vâscoasă. Mulţi consumă aceste ciuperci crude.
Se spală cu grijă, fiind foarte fragile şi se prepară sub formă de mâncare, pane, în cocă de clătite, umplute, fripte la cuptor sau pe jăratic etc., folosindu-se şi murate, ca şi ghebele.

Parasolul (buretele şerpesc, parizolul)
Creşte în poienile luminoase din păduri sau pe pajişti cu iarbă puţină, din vară, până în toamnă.
La ciupercile tinere, pălăria este ovoidă, de culoare castaniu-roşcată cu nuanţe de brun-închis, acoperită cu solzişori bruni, aşezaţi în rânduri concentrice; ân partea centrală, membrana este netedă şi de culoare brun-închis, brun-deschis, cenuşie.
Pe măsură ce creşte, pălăria devine semisferică, apoi plată cu o ridicătură la mijloc ca un mamelon, în rest îşi păstrează toate caracteristicile, putând ajunge până la 30 cm diametru, sau chiar mai mult. Lamelele sunt dezvoltate, bine distanţate, albe, sau galbene, devenind maro la maturitate. Piciorul lung, subţire, de culoare cenuşie cu maro şi solzi cenuşii de-a lungul lui, foarte fibros, este necomestibil. Inelul este mobil pe picior, de culoare alb-gălbuie.
Carnea este albă cu gust şi aromă plăcută, devenind brună la cele mature. Pălăria foarte fragedă se poate folosi şi necurăţată sub orice formă, mai ales pentru grătar, pane, umplută, de asemenea şi murată.

Bureţii „păstrăvi de fag"
Aceşti bureţi cresc în grupuri compacte pe trunchiul arborilor verzi sau pe putregaiuri (căzături), în pădurile de foioase şi ajung "buni de mâncat numai după 15 octombrie. Au pălăria brun-cenuşie cu lamelele late, bine dezvoltate, de culoare alb-gălbuie.
Piciorul este scurt şi gros, albicios, uneori lipseşte, ciuperca fiind fixată cu o latură lipită de arbore, ca o ureche.
Carnea este albă, cu gust plăcut, mai puţin aromată, cu multă celuloză, de aceea fierbe foarte greu; nu se pune sare şi oţet în timpul fiertului. Se foloseşe mai mult pentru murături.

Ciupercile „ghebe"
Aceste ciuperci se maturizează pe la sfârşitul lui septembrie-octombrie. Cresc în grupuri numeroase în păduri, la rădăcinile arborilor de foioase sau pe trunchiurile putrede ale pomilor.
Au pălăria ca o umbrelă deschisă, aproape plană, de culoare crem-gălbuie la margine şi maro mai închis spre mijloc, cu pete cafenii pe toată suprafaţa (ca nişte pistrui). Lamelele sunt alb-crem, iar piciorul lung şi subţire, gălbui, cu un guler alb aproape de pălărie, pătat cu galben pe margine, ca un volan. Pălăria este foarte fragilă, piciorul fibros, e comestibil. Membrana care acoperă pălăria nu se îndepărtează; devine foarte vâscoasă şi alunecoasă, după ce se introduce în apă, această caracteristică şi-o păstrează oricât s-ar spăla, însă nu are viermi. Se folosesc pentru orice preparat, dar mai ales murate.