Capsunile si bolile ficatului

Printre primele fructe ale primăverii, căpşunele se caracterizează prin faptul că pot acoperi, chiar în cantităţi mici (100 g), necesarul zilnic de vitamina C al unui adult cu activitate predominant sedentară. De notat că vitamina C se găseşte în concentraţii mai mari în straturile periferice ale căpşunei, conţinutul în această vitamină fiind cu atât mai mare cu cât receptaculul floral, cărnos şi zaharat, a beneficiat de mai mult soare în timpul maturării.
Datorită acestei caracteristici, căpşunele concură mai mult decât oricare alt produs la îndepărtarea hipovitaminozei instalate în cursul iernii şi la începutul primăverii şi la combaterea tulburărilor care însoţesc sărăcirea organismului în această vitamină (astenie, oboseală rapidă, predispoziţie la cataruri etc). Alături de vitamina C, eăpşunele conţin provitamina A (cea 50 U.I. la 100 g), majoritatea vitaminelor din complexul B, precum şi vitamina PP. Aflate în raport optim unele faţă de altele, acestea contribuie la înviorarea organismului. Căpşunele mai conţin şi săruri minerale necesare corpului. Aşa se explică efectul lor alcalinizant şi proprietatea lor de a contracara tendinţa la acidoză, imprimată de alimentaţia bogată în derivate de cereale, came, peşte, ouă etc. Un kilogram de căpşune furnizează organismului tot atâtea baze (alcali), câte există în 9 g bicarbonat, fără să aibă însă acţiunea iritantă a acestuia asupra mucoasei gastrice.
O altă caracteristică a sărurilor minerale din căpşune este sărăcia lor în sodiu.
Căpşunele bine coapte se digeră foarte uşor, datorită bogăţiei în apă şi prezenţei unor acizi organici, îndeosebi acidul malic, în proporţie de 5—9 g%. Sucul gastric secretat după ingerarea lor este puţin abundent şi este sărac în acid clorhidric, iar durata secreţiei lui este scurtă, de 50—75 minute. Ele părăsesc stomacul în 60—90 de minute. Prin conţinutul lor de material nedigerabil (celuloză fină) şi mai ales de pectine, complet lipsite de lignină, au elect laxativ, resturile neabsorbite fiind bine tolerate. Ele combat, atât constipaţia atonă, cât şi tendinţa la diaree, concurând astfel la normalizarea tranzitului intestinal în mai mare măsură decât alte fructe sau bace. Căpşunele dau rezultate excelente în terapeutica colitelor cronice, ele acţionând antifermentativ şi contra fenomenului de putrefacţie din intestin.
Căpşunele au efecte terapeutice, sub formă de cură, în o seamă de boli, fiind recomandate în combaterea reumatismului cronic, a hiperuricemiei (gută), a litiazei renale cu urini acide şi a nefritelor cronice (prin sărăcia de proteine, dar mai ales prin acţiunea lor diuretică şi alcalinizantă). Căpşunele contribuie la dispariţia edemelor şi la scăderea concentraţiei acidului uric şi a ureei în sânge. Prin materialul nedigerabil, care antrenează în fecale o mare parte din colesterolul ajuns cu bila în intestin, micşorează resorbţia acestuia, reducând hipercolesteromia, care precedă şi însoţeşte ateroscleroza.
Deosebit de indicată este cura de căpşune în insuficienţa cronică a ficatului. Prin conţinutul lor în glucide cu moleculă mică (glucoza, fructoză, zaharoză) şi în vitamine, aceste fructe măresc rezerva de glicogen şi îmbunătăţesc starea funcţională a ficatului.
Prin valoarea calorică redusă şi prin bogăţia în vitamine şi în săruri minerale alcalinizante, căpşunele sânt foarte indicate în combaterea obezităţii, cu condiţia să fie utilizate în locul altor produse, deoarece dacă se adaugă la dieta prescrisă măresc greutatea corpului.
Conţinând cantităţi relativ mici de glucide, prin acţiunea lor favorabilă asupra ficatului şi prin efectul aicalinizant şi hipocolesterolemiant, căpşunele sânt mai indicate la diabetici decât alte fructe.
In funcţie de starea de nutriţie a bolnavului, cura de căpşune poate fi realizată, fie prin adăugarea ei la dieta obişnuită, fie prin înlocuirea altor alimente.
Cantitatea de căpşune ce se va consuma în scop terapeutic variază cu vârsta bolnavului, cu starea sa fiziopatologică şi cu natura bolii. Când căpşunele se adaugă la dieta de bază, este recomandabil ca consumul să nu depăşească 500—750 g pe zi, adică două-trei porţii de 250—300 g.
Dacă ele formează unicul aliment (în cazurile de obezitate), cantitatea care se poate consuma pe zi este de 2—2,5 kg, împărţite în porţii de 350—400 g. In această situaţie, pentru a se evita apariţia unor tulburări nutritive cauzate de sărăcia în proteine a acestora, cura nu poate depăşi trei-patru zile. Este recomandabil chiar să alterneze cu alte cure în care se utilizează regimul de bază, singur sau asociat (substitutiv) cu căpşune.
Consumul de căpşune prezintă uneori riscul de a provoca anumite îmbolnăviri, printre care tulburări alergice, de tipul urticariei. Cercetările asupra acţiunii alergizante a diferitelor produse alimentare au arătat că, în comparaţie cu alte alimente, căpşunele dau mult mai rar tulburări alergice. Acest efect al căpşunelor a fost atribuit unei sensibilităţi, moştenite sau dobândite, a unor persoane faţă de anumite substanţe alergice existente în căpşune, cum sânt esenţele aromatice.
Se recomandă ca înainte de a fi consumate, căpşunele să fie bine spălate cu apă potabilă, căci altfel prezintă riscul îmbolnăvirilor de diferite boli infecţioase sau parazitoze.