Este alcoolul etilic o trofina ?

Posibilitatea oxidării cu degajare de calorii şi faptul că, în anumite condiţii (organisme care se îngraşă), o fracţiune de alcool poate fi angajată în reacţii de sinteză duc la concluzia că această substanţă este o trofină, însă dacă se urmăreşte comportarea metabolică a alcoolului, în funcţie de nivelul trebuinţelor energetice, şi mai ales dacă se ţine seama de acţiunea dozelor mai mari asupra organismului, se constată că această concluzie nu poate fi acceptată. In timp ce metabolizarea unei trofine se intensifică paralel cu nevoile organismului, etiloxidarea, la aceeaşi persoană, se face cu o viteză aproape constantă. Când nevoia de calorii este redusă, cum este cazul în repaus şi mai ales în condiţiile metabolismului bazai, alcoolul poate acoperi până la 50% din această nevoie, însă când trebuinţele energetice ale organismului cresc, procentul caloriilor provenite din alcool scade până la 20 sau chiar 10%, în funcţie de amploarea cheltuielii suplimentare de energie. Cu toate că frigul şi mai ales activitatea musculară pot dubla sau cvadrupla oxi- dările, cantitatea de alcool ars pe unitatea de timp rămâne aproape nemodificată. Acest fapt arată că, spre deosebire de trofinele calorigene, alcoolul nu poate fi utilizat de organism în măsura nevoilor, nici pentru producerea de travaliu exterior şi nici pentru menţinerea homeostaziei termice. Ceva mai mult, fiind vasodilatator periferic, alcoolul favorizează pierderea de căldură şi, când temperatura exterioară este scăzută, expune la răcire (afecţiuni a frigore), cu alte cuvinte exercită efecte contrare intereselor organismului.
Deosebirea dintre alcool şi trofine este şi mai frapantă când se urmăresc efectele creşterii alcoolemiei asupra organismului, care sunt cu atât mai dramatice cu cât nivelul acesteia este mai înalt. In concentraţia pârtă la 0,5 g la litru, alcoolul deprimă inhibiţia corticală, lăsând să predomine excitaţia, şi micşorează cronaxia neuromusculară (mă-rind excitabilitatea). Când concentraţia sa în sânge creşte peste 0,5 g la litru, cele mai multe persoane, neobişnuite cu băutura, au un tonus mai ridicat, devin vorbăreţe, neatente. Dacă alcoolemia depăşeşte 1,5—2,0 g %, tonusul excitaţiei scade, ideaţia încetineşte, inteligenţa se voalează şi treptat se instalează depresiunea generală, controlul telencefalic slăbeşte, instinctele primitive se liberează, raportul cronaxiei muşchilor antagonişti se modifică, apar tulburări în coordonarea mişcărilor (neîndemânare, şovăială, nesiguranţă în acţiuni etc.), vorbirea devine incoerentă, iar mersul dificil. Dacă nivelul alcoolului din sânge trece peste 2,5—3,0 g %, se instalează coma, iar peste 4—5 g°/00. aceasta poate fi fatală, ceea ce nu se întâmplă după nici o trofină.
Deşi raportată la kilocorp, nevoia de calorii a copiilor este mai mare decât cea a persoanelor adulte, totuşi copiii sunt mult mai sensibili faţă de acţiunea* alcoolului. In timp ce un adult intră în comă când alcoolemia depăşeşte 2,5— 3,0 g %, pentru un şcolar concentraţia de 2,0 g este letală şi coma se instalează la niveluri de cinci şase ori mai joase decât pentru adult. Copiii mici 1—3 ani) mor după ingerarea a 0,5— 0,8 g alcool pe kilocorp, trecând direct în comă, însoţită de convulsii (hemoragii meningiene sau cerebrale), fără să apară stadiul euforic de excitaţie. Se citează cazuri de intoxicaţie acută cu vapori de alcool degajaţi dintr-o compresă aplicată pe torace şi s-au publicat decese survenite la copii, care au supt lapte de la femei în stare de uşoară ebrietate, coma instalându-se chiar înainte de terminarea suptului.
Lipsa de concordanţă dintre ritmul de oxidare al alcoolului, pe de o parte, şi trebuinţele energetice ale organismului, pe de alta, şi mai ales acţiunea sa nocivă demonstrează fără nici un dubiu că alcoolul nu poale fi considerat ca o trofină. Faptul că, spre deosebire de trofine, alcoolul nu se depozitează şi oxi- darea sa începe deândată ce a pătruns în torentul circulator, continuând cu o viteză constantă până la dispariţie, arată că el se comportă în organism ca o substanţă străină. In acelaşi sens pledează şi constatarea experimentală, că alcoolul provoacă scăderea acidului ascorbic şi a colesterolului din corticosupra- renală, adică modificări metabolice similare celor cauzate de unele noxe chimice. Apoi, pe când trofinele, în general, măresc rezistenţa faţă de diferite agresiuni chimice, alcoolul o micşorează, făcând ca doze terapeutice de morfină sau de barbiturice să devină nocive sau chiar letale pentru persoanele în stare de ebrietate.