Alimentaţia raţională a fiinţei omeneşti trebuie să înceapă din a doua zi după ce copilul s-a născut. Fie că este născut la termen, fie că este născut prematur - înainte de vreme - laptele mamei reprezintă alimentul „raţional" cel mai indicat pentru primele 2-3 luni de viaţă, şi care nu poate fi înlocuit, decât în caz de lipsă a laptelui matern, cu lapte de vacă sau un preparat de lapte praf care se găseşte în supermarketuri sau în farmacii.

Sunt cu totul excepţionale cazurile când nou-născutul (copilul din prima lună de viaţă) şi sugarul nu „tolerează" laptele mamei sale. In aceste cazuri, el are colici abdominale sau „crampe" şi câteva „scaune" pe zi, mai moi. Alăptarea la intervale de 3 ore, administrarea de calciu carbonic sau de apă de calciu, prescrisă de medic, normalizează situaţia. Sugarul, deşi are colici abdominale şi scaune mai numeroase, progresează normal în greutate (25 g pe zi), nu are febră, starea generală este bună.

Se greşeşte grav - uneori - cu consecinţe nedorite, atunci când, din cauza simptomelor mai sus amintite, mama renunţă să-şi mai alăpteze copilul la sân. Laptele mamei are compoziţia chimică cea mai potrivită pentru nevoile nutriţionale ale sugarului din primele luni de viaţă; proteinele, lipidele şi glucidele se află, în laptele matern, în cantităţile şi în proporţiile necesare; laptele mamei conţine mineralele de care are nevoie sugarul şi, de asemenea, vitaminele necesare - excep tând vitamina D, care se află în cantitate insuficientă şi care trebuie administrată sugarului chiar din prima săptămână de viaţă, pentru ca el să nu se îmbolnăvească de rahitism.

Deşi laptele matern reprezintă alimentaţia cea mai potrivită pentru sugarul din primele luni de viaţă, de care el nu poate fi lipsit nejustificat, totuşi sunt prea mulţi sugari care sunt înţărcaţi - lipsiţi de laptele matern - chiar din primele zile sau din primele săptămâni de viaţă! Motivele? Uneori mama, considerând că nu are suficient lapte la sân, fără aviz medical, „completează" la fiecare sân cu „biberon" cu lapte! Aceasta este suficient pentru ca sugarul sa refuze să mai sugă la sân, unde trebuie să depună un anumit „efort", să „muncească" pentru a suge, şi preferă „biberonul", mai ales dacă „tetina" are orificii largi, deoarece aici laptele „vine mai uşor"; deci, chiar din faşă, „leafă mare pentru muncă mică"!

Nici faptul că mama pleacă la lucru, după expirarea concediului legal de alăptare, nu poate justifica renunţarea la alăptarea la sân a sugarului în primele luni de viaţă. Cu atât mai mult cu cât mama beneficiază de un program de lucru redus la 6 ore pe zi, până la vârsta de 9 luni a copilului. „Mirajul" preparatelor de lapte praf - unele chiar cu pretenţia de a fi „umanizate", prin diferite procedee de preparare industrială şi prin adaos de vitamine şi minerale şi cu care, realmente, se pot obţine rezultate bune, dacă se respectă cu stricteţe anumite reguli, indicaţii şi condiţii igienice nu trebuie să constituie pentru mamă un imbold de a renunţa la alăptarea la sân a copilului. Ea are posibilitatea să regleze astfel orele de alăptare încât să-i dea un „biberon" de lapte cel mult la o singură masă, când ea este la lucru.

Alimentaţia „naturală" a sugarului, care constituie alimentaţia „ideală", raţională, în primele 3-4 luni de viaţă, devine nesatisfăcătoare - de cele mai multe ori - după această vârstă. Se vor putea introduce - fără risc -- şi alte alimente decât laptele matern, sugarul având de acum sucuri digestive care permit o capacitate de digestie mărită. De la vârsta de două luni se pot introduce treptat, în doze iniţial mici, apoi progresiv crescute, zeamă (sucuri) de fructe (lămâie, portocale, mere) şi de legume (morcovi cruzi), pe măsura toleranţei digestive. Dacă laptele matern a devenit insuficient, de la 3 - 4 luni se poate da lapte de vacă sau lapte praf cu adaos de făinoase (de exemplu zeamil, care deseori este mai bine tolerat decât grisul, apoi făină albă rumenită, pesmet de pâine albă, biscuiţi care nu conţin grăsime multă). De la 4-5 luni se poate da şi piure de mere crude rase, cu biscuiţi şi zahăr, la un prânz. De la 5-6 luni se poate diversifica şi mai mult alimentarea sugarului: se introduce în alimentarea lui supă, iniţial de legume şi zarzavaturi, apoi supă de carne (de pui, de vită), piureuri de legume (cu adaos de unt sau mai bine de untdelemn proaspăt, care conţine anumite grăsimi necesare sugarului), carne, gălbenuş de ou fiert tare. Concomitent cu diversificarea alimentaţiei, numărul meselor sau al prânzurilor se reduce la 6 pe zi la 1-2 luni, apoi la 5 pe zi, la interval de 4 ore, de la 3-4 luni. Se introduc treptat şi alte alimente: brânză proaspătă de vaci, iaurt; de la 9-10 luni se dă şi pâine albă. De la 8 luni, numărul meselor se poate reduce la 4 pe zi (de exemplu, la orele 8-12-16-20), ceea ce permite o mai bună toleranţă a alimentelor şi o digestie mai bună a lor. De acum sugarul poate fi înţărcat, fără risc. Dacă el doreşte încă sânul mamei, i se poate da în continuare să sugă. Dar, în orice caz, prelungirea alăptării la sân este inutilă, după vârsta de 10-12 luni.

In lipsa laptelui matern, sugarul poate să primească alimentaţie „artificială" (mai corect ar fi să fie denumită „nenaturală"). Nu există nici o scuză azi ca un sugar hrănit artificial, chiar de la naştere (atunci când nu i se poate procura lapte matern), să nu crească şi să nu se dezvolte normal şi sănătos! Sunt destule preparate de lapte praf cu calităţi nutriţionale indiscutabile. Totul este însă ca mama să respecte indicaţiile în ce priveşte diluţia laptelui praf, cantitatea pe care trebuie să o dea sugarului la lin prânz, numărul prânzurilor şi intervalul la care să hrănească sugarul. Foarte important şi necesar este să i se dea sugarului unele vitamine (C mai ales), care sunt distruse în cele mai multe produse de lapte praf, şi în mod obligatoriu vitamina D, pentru profilaxia rahitismului. Dar absolut obligatoriu este să se respecte cele mai stricte reguli de igienă - în ceea ce priveşte păstrarea laptelui praf, pregătirea lui pentru alimentaţia sugarului, igiena biberonului, a tetinei sau a linguriţei pe care le folosim la hrănirea copilului. Nerespectarea regulilor igienice - de altfel elementare - poate favoriza contaminarea laptelui cu diferiţi microbi, ceea ce determină apariţia unor tulburări digestive, de obicei grave.

Desigur că şi cu lapte proaspăt de vacă, de bună calitate, diluat şi administrat corect şi cu respectarea strictă a igienei, se pot obţine rezultate bune. Totul este să se ştie că alimentaţia artificială a sugarului impune mamei o deosebită grijă, care este mult diminuată când i se dă să sugă la sân.

Nerespectarea regulilor alimentaţiei raţionale a sugarului nu este lipsită de consecinţe, uneori serioase, alteori chiar foarte grave. Sugarul, mai ales cel din primele luni de viaţă, este foarte sensibil la orice greşeală de alimentaţie. Apar cu uşurinţă tulburări digestive - diaree şi vărsături - care, mai ales prin repetarea lor, duc la subnutriţia sugarului, cu pierdere în greutatea corporală, la apariţia, distrofiei. De asemenea şi sugarul care nu primeşte o raţie zilnică suficicntă nu creşte normal în greutate şi se distrofiază. Distrofia nu înseamnă numai rămânere în urmă în greutate, iar în formele ceva mai avansate şi în lungime! Distrofie înseamnă rezistenţă scăzută la îmbolnăviri, în special la infecţii, care la rândul lor vor agrava distrofia. Iar dacă distrofia severă se produce din primele luni de viaţă, atunci când creierul este în plină dezvoltare, şi acesta va fi atins! Şi nu este exclus ca astfel de distrofici să prezinte mai târziu, la vârsta de şcolar, în adolescenţă şi chiar ca adulţi, rămânjeri în urmă în dezvoltarea psihică şi intelectuală, ceea ce nu este lipsit de importanţă pentru încadrarea lor socială.