Retete culinare cu masline (negre, verzi sau alte sortimente).
Măslinul cultivat (Olea europaea) provine din măslinul sălbatic (Olea oleaster), care este răspândit din Siria până în Portugalia şi din Transcaucazia până în Arabia de Sud. Nu se precizează nicăieri dacă a fost cultivat pentru prima dată în Armenia, Siria sau Palestina. Ulterior, cultura măslinului a fost luată de greci de la fenicieni şi apoi a fost extinsă de ei şi de romani în tot bazinul mediteranean.
Este un pom fructifer veşnic verde din familia olanaceelor, considerat în antichitate un simbol al înţelepciunii, al păcii şi al gloriei. Trunchiul gros este înalt de 3-10 m, uneori chiar 20 m. Măslinul creşte foarte încet şi trăieşte foarte mult, chiar 2000 de ani.
Incepe să producă la 5-6 ani de la plantare, dar cu vârsta ajunge să fie scorburos.
Se cultivă atât pentru fructele sale care conţin între 25-40% ulei, cât şi pentru uleiul care se extrage din ele. Măslinul are un lemn foarte dens şi greu, preţuit pentru calitatea sa şi folosit în industria mobilei, la confecţionarea bilelor de popice etc. „Untdelemnul", care se extrage din pulpa măslinelor prin tescuire, este unul din cele mai bune uleiuri.
Măslinul este o plantă a climatului mediteranean, cu veri calde şi secetoase, cu ierni blânde şi ploioase, care se cultivă mai ales în zonele litorale, aflate sub influenţa brizelor marine. Solul dezvoltat pe roci calcaroase produce fructe de înaltă calitate, iar pomii sunt plantaţi adesea pe pante pentru a se asigura un drenaj adecvat. Valorifică foarte bine terenurile „rele", pietroase, neirigabile şi nefavorabile pentru alte culturi.
Cultura măslinului în ţările mediteraneene este favorizată şi de alţi factori, dintre care: costul scăzut al mâinii de lucru necesare îngrijirii şi culesului măslinelor; existenţa terenurilor foarte slab productive, improprii altor culturi; lipsa păşunilor de vară, care împiedică păscutul şi, deci, producţia de grăsimi animale (unt mai ales).