Intr-un vas, cerni făina, adaugi sarea, mierea, drojdia şi apa călduţă, amestecând cu mâna toate ingredientele.
După ce ai adăugat toată apa, pui uleiul şi frămânţi până aluatul capătă o consistenţă elastică, apoi adaugi parmezanul şi frămânţi iar până aluatul nu se mai lipeşte de mâini. Când aluatul e gata, îl pudrezi cu făină, îl acoperi şi îl laşi într-un loc ferit de curent, aproximativ o oră.
După ce aluatul a crescut frumos, începi să modelezi grisinele. Rupi din aluat (cât o nucă mai mare) şi modelezi între mâini aluatul în aşa fel încât să iasă o baghetă lungă şi subţire (lungimea o stabileşte fiecare, dar trebuie să ţii cont de grosime, deoarece este vorba de un aluat cu drojdie care îşi va mări volumul la coacere şi vor ieşi nişte grisine prea moi).
O parte din grisine le treci prin mac. Pui grisinele pe o foaie de copt în tavă şi le dai la cuptor până se rumenesc frumos la 190 - 200 grade (cuptorul în prealabil încălzit).
Când sunt coapte frumos, scoţi grisinele din cuptor şi le laşi să se răcească.