Cerni făina.
Din 3 linguri de făină, drojdie, puţin zahăr şi lapte, faci plămădeala, o compoziţie ca o smântână groasă şi o laşi să crească acoperit.
Amesteci apoi plămădeala crescută cu restul ingredientelor şi frămânţi până obţii un aluat omogen, elastic.
Untul topit şi uleiul le adaugi la final.
Laşi la crescut 15 minute, apoi împărţi aluatul în 2 părţi inegale de 80% şi 20%.
Din partea mai mare faci 5 şnururi (fitile), pe care le împleteşti, dân-du-le forma unui cerc (un colac).
Aşezi colacul în tava unsă cu ulei, iar din partea mică modelezi un şnur cu care „legi" colacul şi mai modelezi frunze, flori, muguri de flori, biluţe pe care le pui pe colac.
Ungi colacul cu ou bătut cu zahăr şi presari seminţe de susan, apoi îl laşi să crească.
Îl coci în cuptor la foc moderat.
La sfârşit eu am pus o tavă cu apă fierbinte dedesubtul tăvii cu colacul, pentru a da un aspect frumos şi pentru a fi cât mai fraged şi moale.