1 Se încinge cuptorul la 190 °C. Se unge o formă specială de tort (22 cm diametru). Se topeşte untul într-o tigăiţă, la foc mic. Se spală merele, se taie în patru, se îndepărtează cotorul şi se taie merele felii.
2 Se pun deoparte 3 linguri din untul topit, într-o ceşcuţă. Se adaugă în tigăiţă, la untul rămas, zahărul brun, scorţişoara, stafidele, se amestecă şi se toarnă în forma de tort. Apoi se aranjează feliile de măr deasupra şi se pun deoparte.
3 Se bate oul. Se pun într-un castron făina, zahărul, praful de copt şi sarea. Se adaugă laptele, oul, miezul de vanilie şi untul păstrat din ceaşcă. Se amestecă cu mixerul la o viteză mică, până când se obţine un aluat legat.
4 Se schimbă la o viteză mai mare şi se amestecă aluatul circa 1 minut, până când s-a omogenizat. Apoi se toarnă peste mere.
5 Se coace tortul circa 30 de minute, până când, dacă introduceţi o scobitoare în mijloc, nu rămâne aluat lipit pe ea. Se scoate din cuptor, se lasă să se răcească 5 minute, se desprinde tortul la margini şi se răstoarnă pe un platou de torturi. Se aşteaptă 1 minut, apoi se îndepărtează şi fundul formei. Se taie tortul în 8 felii şi se serveşte.