Pregăteşti aşa:

Laşi îngheţata la temperatura camerei şi o amesteci până devine o pastă groasă. Când se poate modela, o pui într-o formă. Eu am ales forma de cuib de muşuroi, dar nu e obligatoriu. După ce ai pus-o în formă, o dai la frigider timp de 15 minute, la temperatură mai mare. într-un blender sau cu ajutorul furculiţei, amesteci fructele de pădure cu 2 linguri zahăr şi 200 ml apă. Această compoziţie o pui peste blatul de tort şi o însiropezi bine. într-un bol baţi foarte bine albuşurile cu zahărul rămas şi cu puţină sare, apoi mixezi până devine o compoziţie destul de groasă. Porneşti cuptorul la 250 de grade Celsius. într-o tavă aşezi blatul de tort însiropat, peste care pui îngheţata din formă. Dacă nu iese din prima, o laşi câteva minute la temperatura camerei. Acoperi cu albuşurile bătute spumă, formezi un strat uniform şi introduci în cuptor pentru 3-4 minute, timpul necesar pentru coacerea albuşurilor.
Astfel nu va avea timp să se decongeleze îngheţata.
Serveşti tortul imediat, alături de un sos din fructe de pădure. Cu siguranţă îţi va rămâne sirop de la blat, pentru că nu-l vei folosi pe tot la însiropat.
