Pregăteşti aşa:
Pui într-un castron 2 căni de făină, zahărul, drojdia şi sarea. încălzeşti într-o cratiţâ laptele, apa şi untul. Torni apoi compoziţia din tigaie în aluatul de făină şi baţi bine. Apoi baţi ouăle şi le adaugi în aluat. Mai pui făină, până când obţii un aluat dens şi tare. întinzi făină pe o suprafaţă plată şi frămânţi aluatul pe ea, până când acesta devine neted şi elastic. Apoi ungi un castron mare şi pui aluatul în el, îl acoperi şi-l laşi la dospit într-un loc cald, timp de o oră. Aluatul ar trebui să-şi dubleze mărimea în acest timp. După o oră, întinzi aluatul din nou pe suprafaţa de lucru şi-l împărţi în două, o bucată mai mare şi o bucată mai mică. lei bucata mai mare de aluat şi îi dai o formă de triunghi. Desigur, triunghiul nu va avea unghiurile perfect ascuţite, ci rotunjite. Acesta reprezintă capul şi căciula lui Moş Crăciun, lei bucata mai mică de aluat şi o împărţi în două. O parte trebuie modelată în formă de barbă.
Foloseşti un cuţit cu care franjurezi aluatul ca şi cum ai face nişte onduleuri. Apoi lipeşti barba de faţa moşului (de bucata mare de aluat). Aluatul rămas îl foloseşti pentru a face o mustaţă, un nas, marginea căciulii şi ciucurele. Mustaţa o poţi face din 2-3 franjuri de aluat. Nasul poate fi pur şi simplu o biluţă de aluat, aşezată chiar în locul în care pornesc firele de barbă. Pentru marginea căciulii poţi să rulezi aluatul precum o coardă groasă, apoi să o lipeşti de căciulă, în partea în care aceasta ar avea marginea, de-a lungul capului. Iar ciucurele poate fi precum nasul, dar ceva mai mare. Pentru ochi, decupezi în două locuri pe faţa moşului, astfel încât să obţii nişte adâncituri în aluat. Plasezi în ele câte o boabă de strugure sau măslină. Baţi bine gălbenuşurile într-un castron. Adaugi în ele colorantul alimentar roşu. Cu o perie specială de bucătărie, ungi pălăria lui Moş Crăciun, apoi nasul şi obrajii. Din gălbenuşuri bătute, ungi restul chipului moşului, ca să-l faci auriu. Dai pâinea la cuptor pentru 25-30 de minute, la 190°C.