Căutări populare: rețete cu vinete - somon - cozonac

Alege o reteta dupa ingrediente

Rețete culinare > Fel de mâncare > Prăjituri, desert, dulciuri

Tort ecler cu crema de vanilie si ciocolata


  • 5.0 stele / 1 vot
  • Porţii: 10

Ingrediente

pentru tort ecler cu crema de vanilie si ciocolata

pentru aluat:

  • 300 ml apă
  • 150 ml ulei
  • 200 g făină
  • 7 ouă

îţi trebuie pentru crema de vanilie:

  • 1 I lapte
  • 300 g zahăr
  • 6 gălbenuşuri
  • 250 ml frişcă lichidă
  • 2 plicuri gelatină
  • 1 esenţă de vanilie

îţi trebuie pentru crema de ciocolată:

  • 150 g ciocolată menaj
  • 150 ml frişcă lichidă
  • 1 esenţă rom

îţi trebuie pentru glazură:

  • 100 g ciocolată amăruie
  • 3 linguri zahăr pentru topit, pentru caramel

Reteta de tort ecler cu crema de vanilie si ciocolata

tort cu eclere, reteta in imagini

Pregăteşti aşa:

Fierbi apa împreună cu uleiul. Când clocoteşte, o dai deoparte şi adaugi imediat făina, amestecând rapid. Laşi să se răcorească. Adaugi ouăle, unul câte unul şi le încorporezi. Trebuie să rezulte o compoziţie nu foarte groasă, care să nu curgă de pe lingură. Tapetezi o formă rotundă cu hârtie de copt şi, cu ajutorul unui şpriţ faci nişte linii circulare din aluat, lăsând puţină distanţă între ele, fiindcă vor creşte la copt. încingi cuptorul în prealabil şi le coci la foc iute în primele minute, apoi la foc mic. Nu deschizi deloc uşa cuptorului în timpul coacerii, pentru că se vor lăsa. Cu ajutorul şpriţului faci într-o tavă grămăjoare mici de aluat din care vor rezulta minieclere. Dai la cuptor până se rumenesc. Cojile de ecler vor fi goale la mijloc. Le laşi să se răcească, apoi le tai în două. Pentru o parte din ele faci o cremă ganache de ciocolată. Topeşti ciocolata împreună cu frişca şi dai crema la rece pentru o oră, apoi adaugi esenţa de rom şi mixezi compoziţia până devine ca o cremă. Umpli 20 de eclere cu crema de ciocolată şi o dai la rece. Aşezi baza din aluat de ecler pe un platou şi pui în jurului ei inelul reglabil pentru tort. Prepari crema de vanilie. Baţi gălbenuşurile cu zahărul până devin cremoa-se. Adaugi laptele şi pui pe foc, amestecând continuu până începe să se îngroaşe. Dai deoparte şi adaugi imediat gelatina dizolvată, conform indicaţiilor de pe plic şi esenţa de vanilie. Laşi să se răcorească uşor. Baţi frişca lichidă până se întăreşte şi încorporezi în crema de vanilie. Umpli 10 eclere cu crema de vanilie şi le laşi deoparte. Torni un strat subţire de cremă peste blatul rotund de la bază, apoi aşezi în mijloc eclerele cu crema de ciocolată. Torni peste ele restul de cremă şi nivelezi. Aşezi pe margini eclerele umplute cu crema de vanilie. Topeşti ciocolata şi glazurezi eclerele. Torni glazura în fir subţire pe suprafaţa tortului. Dai tortul la rece pentru 2-3 ore. Caramelizezi zahărul, îl dai deoparte şi când ajunge la temperatura potrivită, tragi cu coada unei linguri de lemn, formând o reţea de fire de caramel, cu care decorezi tortul. Tai felii cu un cuţit bine ascuţit pe care îl treci printr-un jet de apă fierbinte, înainte de fiecare felie. Este un tort foarte aspectuos şi gustos.

tort cu eclere
 

Retete similare:

Eclere

Eclere cu glazură de ciocolată şi cremă din lapte, ouă şi făină

Ecler dietetic

Ecler dietetic, preparat doar cu făină, untdelemn, ouă, sare şi zahăr pentru pudrat

Ecler cu piersici

Ecler umplut cu cremă de vanilie preparată cu lapte şi ouă, glazurat cu jeleu şi decorat cu piersici proaspete

Tort cu crema de ciocolata alba si fruct ...

Rețetă de prăjitură tort cu cremă de ciocolată alba și fructe, cu blat preparat în casă din 9 ouă, făină, esență de vanilie și praf de copt

Tort de ciocolata cu doua creme ("Andree ...

Rețetă de tort de ciocolată "Andreea" cu cremă de ciocolată albă și frișcă și o a doua cremă de ciocolată neagră, cu glazură de ciocolată amăruie