Dai într-un clocot un pahar de lapte, apoi îl amesteci bine cu 2 linguri de făină şi-l laşi să se răcească. Dizolvi drojdia în 3-4 linguri de lapte călduţ, cu o lingură de zahăr şi o lingură de făină, apoi o amesteci cu compoziţia de lapte şi o laşi la dospit. Când a crescut, o torni peste făina cernută, apoi încorporezi pe rând laptele cald, amestecat cu zahărul, esenţa de vanilie, sarea, şi gălbenuşurile. Untul topit şi uleiul încălzit, le pui la urmă şi frămânţi până ce se desprinde aluatul de vas.
Acoperi aluatul cu un prosop curat şi-l laşi să crească la căldură, într-un loc ferit de curent.
Pentru umplutură baţi albuşurile spumă cu zahărul, pui nuca, romul şi cacaua şi omogenizezi. Când a crescut aluatul, îl împărţi în două, întinzi fiecare parte, pui umplutură, rulezi şi aşezi cozonacii formaţi în două tăvi unse cu unt. îi laşi la crescut 15 minute la căldură şi îi dai apoi la cuptor pentru 30-35 de minute.