Rețete culinare > Ingrediente > Carne > Pui
Este un pui la cuptor, fără îndoială, foarte gustos, carnea capăta nişte arome absolut fantastice.
Preîncălziţi cuptorul şi o tavă pentru copt de mărime adecvată la 220°C/treapta 7 la cel pe gaz. Spălaţi puiul atât la exterior, cât şi în interior, şi uscaţi-l cu ajutorul unui şervet de hârtie. Cu degetele, desprindeţi parţial pielea de pe pieptul puiului. Este important să nu sfâşiaţi pielea. Cu un aparat pentru decojit, îndepărtaţi şi tocaţi în bucăţi coaja galbenă şi aromată a lămâii, lăsând deoparte conţinutul. Apoi rupeţi feliile de prosciutto în bucăţi şi puneţi-le într-un castron împreună cu bucăţile de coajă de lămâie, usturoiul şi cimbrul. Condimentaţi, apoi amestecaţi bine cu untul moale. Introduceţi o parte din această compoziţie în spaţiul creat între carne şi piele — iar cu ce rămâne frecaţi bine toată suprafaţa păsării, inclusiv interiorul. Carnea va deveni extrem de aromată! (V-aş fi putut sfătui să legaţi puiul, dar am decis că nu are sens şi nu merită efortul, în acest caz.) Apoi, crestaţi carnea în zona copanelor, astfel încât să-i permiteţi căldurii să penetreze mai bine, pentru a da un gust şi mai grozav. Tăiaţi lămâia decojită în jumătate şi împingeţi-o în interiorul puiului. Apoi aşezaţi puiul într-o tavă pentru copt bine încinsă şi coaceţi-l vreme de 25 de minute în cuptorul preîncălzit.
în timp ce se face puiul, fierbeţi cartofii pe jumătate (timp de 10 minute) în apă sărată, apoi scurgeţi-i. Tăiaţi ţelina în bucăţi neregulate, cam de aceeaşi mărime cu cartofii. Scoateţi puiul din cuptor, moment în care untul trebuie să se fi topit deja şi să fi ajuns pe fundul tăvii, aromând puiul şi aşteptând să înmiresmeze cartofii şi ţelina. De obicei, eu introduc o furculiţă în cavitatea puiului şi îl ridic din tavă pentru 20 de secunde, timp în care pun legumele în tavă şi le amestec bine, acoperindu-le cu sosul de unt. Aşezaţi puiul înapoi, peste legume, şi gătiţi totul încă 45 de minute. Apoi lăsaţi-l 10 minute la răcit. După ce veţi scoate carnea, cartofii şi ţelina, veţi putea pregăti un sos uşor punând tava pe aragaz, împreună cu ceva vin şi nişte supă de bază, fierbându-le puţin la foc mic şi lăsând să cadă în sos şi resturile gustoase răzuite de pe marginea tăvii.