Pregăteşti aşa:
Amesteci drojdia sfărâmată cu laptele, adaugi 4 linguri de făină şi zahărul şi laşi aluatul astfel preparat să crească circa 30 de minute, acoperit cu un ştergar, între timp, amesteci făina (500 g) cu sarea, încorporezi ouăle, uleiul de măsline, apoi aluatul crescut şi frămânţi un aluat neted. întinzi o foaie subţire de aluat pe planşeta înfăinată şi o aşezi pe o tavă unsă cu unt, ridicând-o puţin pe margini şi de jur-împrejur. înţepi din loc în loc cu o furculiţă, acoperi cu ştergarul şi laşi să dospească aproximativ o oră. încingi cuptorul. Cureţi ceapa, o tai felii subţiri şi o căleşti puţin în uleiul încins. Laşi puţin să se răcească şi întinzi amestecul peste aluat. Baţi smântână cu ouăle, condimentezi cu sare, piper şi chimen şi torni amestecul peste stratul de ceapă. Plăcinta cu ceapă o coci 45 de minute în cuptorul încins, până ce se rumeneşte frumos.