Ciorba de spanac cu naut
Ingrediente
pentru ciorba de spanac cu naut- 1/2 kg spanac tăiat mărunt
- 3 căni cartofi tăiaţi cuburi mici
- 2 căni năut fiert
- 5-6 căni de apă (sau lichid în care a fiert năutul)
- 2 cepe mari tăiate mărunt
- 1 căpătână usturoi răzuit
- 2 linguri ulei de măsline
- 3 linguri seminţe de susan
- 1 lingură făină
- 1 lingură condiment vegetal
- 1 linguriţă chimion pudră
- (opţional)
- 1 linguriţă coriandru pudră (opţional)
- zeama de la o lămâie
- pătrunjel sau mărar verde
- sare după gust
Categoria retetei:
Reteta de ciorba de spanac cu naut
Se pun seminţele de susan în tavă la cuptor, la foc mic, până devin uşor aurii (atenţie, să nu se coacă prea tare pentru că devin amare). Apoi se trec prin râşniţa de cafea şi se lasă la o parte. în oala în care vrem să facem ciorba se pun ceapa şi usturoiul la călit în puţină apă şi cele două linguri de ulei. Se adaugă restul de apă şi cartofii şi se fierb 10 minute. Se adaugă năutul şi spanacul şi se mai fierbe ciorba aproximativ 10 minute. Separat se amestecă făina cu 2-3 linguri de apă şi se adaugă la ciorbă.
Apoi se adaugă susanul măcinat, condimentul vegetal şi restul de condimente şi se mai fierbe ciorba încă 5 minute. Se potriveşte de sare. Când se serveşte, se presară pe deasupra puţin pătrunjel verde sau mărar.