Carnea se porţionează. Fasolea se ţine în apă rece 12 ore. Ceapa, morcovii şi usturoiul se curăţă, se spală şi se toacă mărunt. Pasta de tomate se diluează cu 100 ml de apă. Roşiile se curăţă, se spală şi se taie sferturi. Pătrunjelul verde se spală şi se toacă mărunt.
Mod de preparare fasole boabe cu carne de porc
Fasolea se pune la fiert în apă; după primele clocote se îndepărtează apa, înlocuindu-se cu alta fierbinte, se adaugă sare şi se continuă fierberea. Se adaugă jumătate din cantitatea de ceapă şi morcovi. Bucăţile de carne se înăbuşă în ulei cu 150 ml de apă şi se scot separat pe un platou. în jiul format se înăbuşă restul de ceapă şi morcovi, se adaugă pasta de tomate, supa de la fasole, sare, usturoi, cimbru, piper, foi de dafin şi se fierbe totul 20 de minute. Se adaugă bucăţile de carne şi se fierb împreună circa 30 de minute. Fasolea fiartă se scurge de lichid şi se adaugă la carnea cu sos, deasupra se aşază roşii şi se introduce vasul la cuptor circa 15 minute.
Servirea
Preparatul se serveşte cald, cu pătrunjel verde deasupra.