Drojdia se dizolvă în puţină apă şi cu sarea. Se amestecă apoi cu făina, uleiul şi atâta apă cât să rezulte un aluat elastic, uşor de modelat. Se frământă bine. Se lasă apoi 30 minute, acoperit, într-un loc călduţ. După acest timp, se întinde din el o foaie cât tava mare.de la aragaz. Se pune foaia în tavă şi se dă la cuptor 5 minute (după ceas!). Se scoate imediat din cuptor şi deasupra se va presăra compoziţia de legume.
Legumele se amestecă toate, apoi şi cu verdeaţa şi măslinele tocate mărunt, şi se presară peste foaia din tavă. După aceea, foaia se rulează. Se poate unge cu puţin ulei. Rulada se dă la cuptor şi se lasă la foc potrivit cca 30 minute. Se serveşte caldă sau rece. Se poate folosi orice altă combinaţie de legume (conopidă, broccoli, dovlecei, gulii, spanac etc.)