Veţi aprecia şi mai mult acest fel de mâncare atunci când e preparat din morcovi tineri, dar, dacă doriţi, puteţi folosi şi morcovi maturi, secţionaţi pe diagonală. Untul şi vinul dau împreună un sos fantastic, care, pur şi simplu, vă va încântă. Serviţi morcovii astfel pregătiţi alături de orice fel de mâncare preferaţi.
Preîncăiziţi cuptorul la 220°C/treapta 7 la cel pe gaz. Rupeţi cam 1,5 m folie de bucătărie şi pliaţi-o în două, ca să-i dublaţi grosimea. Aşezaţi toate ingredientele, cu excepţia vinului şi a condimentelor, în mijlocul foliei. Ridicaţi marginile şi colţurile spre centru, apoi turnaţi vinul alb. Condimentaţi bine. Mototoliţi sau îndoiţi staniolul, pentru a-l sigila în mijloc. Introduceţi punga astfel formată în cuptorul preîncălzit şi coaceţi timp de 45 de minute, până ce morcovii s-au frăgezit. S-ar putea să fie nevoie să-i lăsaţi mai mult, dacă aţi folosit morcovi maturi, mai mari decât cei tineri.
