Pregăteşti aşa:
Cureţi ceapa, o speli şi o toci mărunt. Ardeiul roşu îl tai cubuleţe, iar morcovul îl cureţi şi îl tai rondele. într-o tigaie pui uleiul la încins, adaugi legumele pregătite şi le înăbuşi 3-4 minute. Adaugi o cană/o cană şi jumătate cu apă şi laşi să fiarbă. Roşiile le toci cât mai mărunt şi le dai drumul în tigaie. Laşi la foc mediu, să fiarbă 5-7 minute. Condimentezi cu sare, busuiocul uscat şi sos iute. La final pui vinul, pătrunjelul şi mărarul verde tocat şi tragi tigaia de pe foc. Speli bine ciupercile, sub jetul de apă. Le pui într-o cratiţă cu apă, puţină sare şi piper şi le fierbi 30 de minute, apoi le scurgi de apă. Cureţi cartofii, îi speli şi îi tai cuburi mai mari. în sosul pregătit pui ciupercile şi amesteci bine. Torni totul într-un vas.de ceramică, apoi adaugi cartofii. Cureţi usturoiul, îl pisezi şi îi dai drumul în vas. Acoperi vasul cu capac şi îl introduci în cuptor. Aprinzi focul şi laşi mâncarea până scade atât cât ne dorim, dar preparatul este bine făcut. Serveşti ca preparat de post, alături de murături sau poate fi consumat ca şi garnitură.