Alimentatia copilului obez sau gras

Se consideră obez copilul a cărui greutate depăşeşte cu mai mult de 15% greutatea maximă corespunzătoare vârstei.
La copil, de cele mai multe ori, obezitatea este produsă de supraalimenta- ţie, fie globală, totală, fie calitativă (exces de glucide şi lipide). Alteori, copilul primeşte o alimentaţie corespunda mai ales făinoase, pâine, biscuiţi, dulciuri. Se vor da suficiente grăsimi. Alimentaţia va conţine suficiente minerale şi vitamine, în special B şi C — aflate mai ales în legume şi fructe. Se vor da prânzuri mici şi dese, chiar de 5—6 ori pe zi, în cantităţi progresiv crescânde. Alimentele vor fi pregătite, pe cit posibil, după gustul copilului. Mâncarea poate fi ceva mai sărată, dacă nu există contraindicaţia medicului, căci sarea stimulează apetitul şi favorizează o oarecare retenţie de apă în organism, ceea ce influenţează favorabil creşterea ponderală.
Viaţa în aer liber, gimnastica şi sporturile, un program raţional de viaţă cu suficiente ore de somn, odihnă şi activitate, au de asemenea o influenţă favorabilă.
Dacă nu se obţin rezultatele aşteptate prin dietoterapie şi celelalte măsuri ajutătoare menţionate, este sigur că starea de zătoare dar nu desfăşoară nici o activitate fizică — jocuri, mişcare; deşi are o viaţă sedentară, el primeşte hrana ca şi cum ar fi activ. Rareori obezitatea este datorită unor disfuncţii neuro- endocrine, prin suferinţe ale unor glande endocrine sau ale sistemului nervos central.
Unii părinţi socotesc că dacă ei sunt „graşi", este normal ca şi copilul lor să fie „gras". Dar nu există dovezi sigure în ceea ce priveşte rolul eredităţii în acest sens. Mai degrabă este vorba de altceva: părinţii graşi, obezi, mănâncă de regulă mult şi cu „poftă"; ei imprimă această atitudine şi copiilor lor.
Obezitatea poate să apară la orice vârstă a copilului, chiar la sugari. Acestor sugari, dacă sunt hrăniţi la sân, li se dă să sugă prea des şi prea mult, iar celor alimentaţi artificial sau celor cu alimentaţie „diversificată" (care cu-prinde şi altceva decât lapte) li se dă, fie un regim hiperzaharat, fie un exces de făinoase (gris, biscuiţi etc.) în lapte. Mulţi „suportă" bine aceste excese alimentare şi se îngraşă, dar apoi devin obezi. Alţii însă nu le tolerează: apar tulburări digestive (vărsături, diaree, anorexie prin supraalimentaţie) şi, spre disperarea părinţilor, slăbesc; numai că pentru corectarea tulburărilor digestive ei sunt puşi la „dietă", cu o alimentaţie redusă, timp de câteva zile.
De obicei, mulţi sugari pierd din. greutatea excesivă îndată ce încep să devină activi — să meargă, să se agite.
Frecvent obezitatea apare la copii între 8 şi 12 ani, în perioada prepuber- tară, mai ales la elevii care mănâncă mai mult (sau chiar şi normal!), dar nu desfăşoară o activitate fizică adecvată, nu fac gimnastică, nu practică sporturi (cerând mereu — sub diferite pretexte — „scutire" medicală).
Mulţi părinţi — uneori şi bunicii — consideră că hrănirea în exces a copilului, grija de a-i da să mănânce „mai mult" şi „mai bine", este o dovadă a afecţiunii pe care i-o poartă, iar supra- greutatea lui ar constitui un semn de sănătate şi de frumuseţe. In realitate, obezitatea nu numai că determină o abatere — uneori supărătoare — de la „estetica" corpului copilului, dar contribuie şi la un randament mai scăzut fizic şi chiar intelectual al copilului, care, spre uimirea şi dezolarea familiei, începe să ia note din ce în ce mai slabe la şcoală.
Ca urmare a greutăţii corporale mari, mulţi copii prezintă deformări ale picioarelor (picioare plate, picioare în X), cu tulburări şi greutate în mers, oboseală rapidă şi dureri în membrele inferioare.
Mai mult încă, dintre copiii supraali- mentaţi, obezi, se vor recruta viitorii adulţi obezi sau diabetici, sau suferinzi de ateroscleroză, cu toate consecinţele acestora — hipertensiunea arterială, infarctul miocardic, şi deci posibil moartea înainte de vreme.
„Slăbirea" copilului, pierderea excesului de greutate corporală, se poate obţine, fie prin micşorarea aportului alimentar, fie prin creşterea cheltuielilor energetice ale organismului, prin gimnastică, sporturi şi diverse activităţi fizice (grădinărit, muncă fizică in casă şi în jurul casei etc.), fie, mai bine, prin combinarea acestora.
Cele mai multe dintre medicamentele recomandate adulţilor pentru „slăbire" (Silutin, Tiroidă etc.) pot fi periculoase pentru copii.
Tratamentul obezităţii trebuie să fie început încă din momentul în care greutatea copilului a depăşit cu 10% greutatea normală pentru vârstă şi înălţimea lui (vezi tabelele de la pag. 406—407).
Un regim alimentar corespunzător este elementul esenţial al tratamentului obezităţii; tratamentul se va completa cu exerciţii fizice, gimnastică, sporturi (mai ales înot, mers prelungit pe jos, mers pe bicicletă) şi cu masaj.
Eficienţa tratamentului trebuie să fie verificată prin cântăriri săptămânale. Este suficient dacă copilul scade cu 1—1,5 kg în fiecare lună, până ce ajunge la greutatea normală. Scăderi în greutate mai mari şi mai rapide nu sunt de dorit.
Dietetica în obezitate va fi bazată pe un regim alimentar cu mai multe proteine decât în alimentaţia „normală", pentru ca pierderea în greutate să nu se facă pe seama proteinelor organismului. Copilul obez va primi mai multă carne slabă, peşte slab, brânză de vaci degresată, pe care de altfel le acceptă cu plăcere, de asemenea lapte degresat şi iaurt degresat (300—400 ml/zi). Se vor da cantităţi mici de grăsimi (unt, untdelemn), de care organismul are totuşi nevoie. Reducerea importantă se va face la glucide (zahăr, dulciuri, făinoase, pâine, prăjituri, cartofi, legume şi fructe uscate sau care conţin multe glucide, ca strugurii, stafidele, curmalele, smochinele). Se va reduce şi sarea (adică nu se va mai adăuga sare la alimentele pregătite); de asemenea se vor reduce lichidele (apă, ceaiuri, supe, ciorbe).
Sânt permise, din abundenţă, şi în orice cantitate: legume, zarzavaturi, crudităţi (salate) şi fructe care conţin puţine glucide (cireşe, vişine, fragi, zmeură, lămâie, mandarine, portocale, mere, pere, caise, piersici, pepeni verzi).
Preşcolarul şi şcolarul obez vor primi alimentaţia zilnică în patru mese, sau chiar cinci, pentru ca să nu aibă senzaţia de „foame" şi să caute să mănânce. Ei vor primi o cantitate mai mare de hrană la masa de dimineaţă şi la dejun; masa de seară va fi mai redusă, iar gustările de dimineaţă şi de după-amia- ză vor fi compuse numai din fructe.
Se poate institui în fiecare săptămână o zi în care copilul obez să mănânce numai fructe si legume din cele permise „liber".
Se pot constitui desigur multe „tipuri" de regimuri dietetice pentru copiii obezi. Dar pentru a obţine rezultatele dorite este necesar ca, în primul rând, părinţii să înţeleagă şi să fie convinşi de importanţa dieteticii. Tot atât de necesară este şi colaborarea copilului — când acesta este de vârstă corespunzătoare şi dacă este şi el convins de necesitatea slăbirii.
Desigur că alcătuirea unui regim sărac în calorii, cu restricţie de glucide şi lipide, ar necesita anumite „tabele" şi „calcule", cântărirea alimentelor şi a hranei pregătite, ceea ce practic este destul de greu de realizat.
Ni se pare că dietoterapia propusă de P. Broniche este acceptată cu plăcere şi uşurinţă de copil, şi poate fi realizată fără tabele, calcule şi cântar. După această metodă, alimentele sânt împărţite în două categorii: alimente „libere" şi alimente „controlate". Consumul alimentelor libere este lăsat la dorinţa copilului: el are voie să mănânce cât vrea şi când vrea (chiar şi în afara orelor de masă). în acest grup „liber" intră: a) legume şi zarzavaturi: castraveţi (chiar muraţi), ciuperci, conopidă, fasole verde, gulii, lăptuci, mazăre verde, morcovi, pătlăgele vinete, pătlăgele roşii, praz, ridichi, salată verde, sfeclă roşie, spanac, sparanghel, ţelină, varză dulce, varză acră murată; b) fructe: caise, cireşe, fragi, lămâi, mandarine, mere, pere, pepene verde, piersici, portocale, zmeură.
In grupa alimentelor „controlate" sânt cuprinse toate celelalte alimente, care nu figurează pe lista de mai sus, fiecare fiind socotite ca un „fel." Trebuie înţeles prin „fel" alimentul simplu, natural, şi nu pregătit în bucătărie ca „mâncare" (în acest caz, fiecare constituie un „fel"; astfel untul, untdelemnul, zahărul, sarea se consideră fiecare un „fel" — totuşi dacă se adaugă foarte puţină sare aceasta nu va fi considerată ca un „fel". 0 prăjitură care conţine zahăr, unt, ou, făină este considerată ca patru „feluri"!).
In principiu se permit zilnic cinci feluri, care sânt alese şi repartizate aşa cum doreşte copilul, de obicei două „feluri" dimineaţa, două la prânz şi unul seara. Din fiecare „fel", copilul mănâncă cât vrea (numai numărul „felurilor" este limitat la 5 pe zi, dar cantitatea din fiecare fel este liberă). Astfel zahărul este considerat un „fel", fie că mănâncă o linguriţă sau o bucată, fie că mănâncă zece linguriţe sau zece bucăţi, la fel, de exemplu, cartofii, fie că mănâncă un cartof, fie că mănâncă zece, aceştia constituie tot un „fel". Bineânţeles că acelaşi fel, de exemplu pâinea, consumată la trei prânzuri constituie trei „feluri" nu un „fel"!
Lapte -f- pâine + zahăr + unt — = patru „feluri" (din cinci „feluri" la cate are dreptul obezul intr-o zi!) carne+cartofi+unt=trei "feluri"...

Exemplu de meniu cu cinci feluri pentru un elev:
dimineata:
-un pahar de lapte sau iaurt 1 fel
-fructe "libere 0 feluri

gustare la scoala:
-fructe "libere" 0 feluri

dejun:
-carne (la gratar sau fiarta) 1 fel
-cartofi (sau paine) 1 fel
-legume "libere" (salata, cruditate, sau fierte, servite cu putin otet sau zeama de lamaie) 0 feluri

gustare dupa amiaza:
-fructe "libere" 0 feluri

cina:
-ou (fiert, ochiuri, taranesti) 1 fel
-paine 1 fel
-legume "libere" 0 feluri
-fructe "libere" 0 feluri

Dieta trebuie "completata" cu giminastica si sport (nu de performanta!). Cantaritul copilului in fiecare saptamana este obligatoriu, pentru evitarea unor scaderi ponderale prea mari si prea bruste. Se va observa si "reactivitatea" lui: sa-si pastreze tonusul, randamentul fizic si intelectual sa nu se diminueze, pentru ca sa nu se constituie o alta stare nedorita.
-frcute "libere" 0 feluri