Căutări populare: rețete cu vinete - somon - cozonac

Alege o reteta dupa ingrediente

Rețete culinare > Origine, ţară, specific > Româneşti, România,Tradiţionale > Banat

Tort rulada cu stelute banatene


  • 0.0 stele / 0 voturi

Ingrediente

pentru tort rulada cu stelute banatene

îţi trebuie pentru ruladă:

  • 3 ouă
  • 3 linguri zahăr
  • puţină sare
  • 1/2 pacheţel praf de copt
  • 3 linguri făină
  • gem după preferinţe sau cremă de ciocolată la borcan, din comerţ

îţi trebuie pentru blatul de tort:

  • 5 ouă
  • 5 linguri zahăr
  • puţină sare
  • 1/2 pachet praf de copt
  • 5 linguri făină
  • 2 linguri cacao.

îţi trebuie pentru glazură:

  • 6 linguri zahăr
  • 2 linguri mari cacao
  • 3 linguri apă.
  • Iţi trebuie pentru cremă:
  • 600 g frişcă
  • 200 g zahăr
  • 6 foiţe gelatină.

îţi trebuie pentru decor:

  • 4 linguri făină
  • puţină apă
  • 4 linguri zahăr
  • bombonele după preferinţă.

Reteta de tort rulada cu stelute banatene

tort rulada cu stelute

Pregăteşti rulada aşa:

Baţi albuşurile cu zahărul, până se îngroaşă. Pui sarea, praful de copt şi gălbenuşurile şi baţi în continuare cu mixerul, dar nu foarte mult. Adaugi făina şi amesteci cu lingura de jos în sus. Coci foaia într-o tavă dreptunghiulară unsă şi tapetată cu hârtie, la temperatură mai mare la început, apoi mai mică. Scoţi foaia din tavă şi o pui pe un prosop de bucătărie umezit, apoi rulezi şi laşi să se răcească. După ce s-a răcit, derulezi cu grijă şi umpli foaia cu gemul sau crema de ciocolată în strat potrivit şi rulezi. Tai feliuţe de circa 1 cm lăţime.

Pregăteşti blatul aşa:

Procedezi la fel ca la foaia pentru ruladă, doar că pui şi cacao după ce se amestecă compoziţia cu făina, dar cu atenţie să nu se facă cocoloaşe. Coci blatul într-o tavă rotundă,

unsă şi tapetată cu hârtie de copt. După ce s-a copt, scoţi blatul din tavă îl laşi să se răcească, apoi îl tai în două.

Pregăteşti crema aşa:

Pui gelatina la hidratat în apă rece (aproximativ 10 minute); apa trebuie să acopere foiţele de gelatină. Frişca o baţi bine, adaugi zahărul şi mai baţi puţin.

Gelatina trebuie lăsată doar în puţină apă, cam 2-3 linguri, apoi o pui la topit, dar amesteci cu degetul continuu. în momentul în care simţi că te arde la deget, gelatina e potrivit de topită. O laşi câteva clipe, apoi o pui peste frişcă şi mai baţi puţin, până se încorporează.

Pregăteşti glazura aşa:

Pui la fiert cacaua cu zahărul şi apa, iar atunci când începe să fiarbă, iei de pe foc şi laşi glazura să se răcorească. Pe un platou pui un inel de tort, în interiorul acestuia, pe margine pui frumos feliuţele de ruladă, apoi un blat, crema de frişcă şi al doilea blat. (Eu în al doilea blat am făcut nişte forme de steluţe). Ornezi cu glazura de ciocolată şi câteva bombonele şi dai tortul la frigider până se întăreşte crema de frişcă, apoi scoţi inelul cu grijă. Steluţele rămase le-am ornat cu ciocolată şi le-am aşezat lângă rulada rămasă.

Retete similare:

Tort cu crema de cacao si nuci

Tort cu cremă de cacao cu lapte şi nuci prăjite şi măcinate, aromată cu esenţă de rom

Rulada cu crema de lamaie

Rulada cu crema de lamaie, preparata cu blat din oua, faina si zahar, cu crema din lapte, unt si coaja si zeama de lamaie

Placinta banateana cu branza

Plăcintă bănăţeană de la sat umplută cu brânză de vaci proaspătă şi telemea rasă

Cozonac banatean

Reteta de cozonac banatean preparat cu faina, zahar, margarina, lapte si opt galbenusuri, aromat cu coaja de lamaie

Melci banateni cu nuca

Melci din aluat dospit umpluţi cu miez de nucă, vanilină şi scorţişoară, daţi prin sirop cald din zahăr, glucoză, lămâie rasă şi esenţă de migdale