Amesteci făina, piureul de sfeclă roşie, sarea şi ouăle, apoi torni apa călduţă (aproximativ o cănită).
Frămânţi până nu se mai lipeşte de mâini, iar compoziţia devine mai vârtoasă, ca să se poată întinde uşor. întinzi o foaie subţire, de 2-3 mm, pe care o tai în pătrate.
Amesteci într-un bol brânza de capră cu oul, grisul şi nucşoara.
Pui pe fiecare pătrat o linguriţă de brânză sau mai multă, cum doreşti şi formezi triunghiuri sau dreptunghiuri prin presarea marginilor cu furculiţa sau cu mâna.
Pui la fiert în apa clocotită cu sare aproximativ 35 de minute, la foc moderat, ca să nu se dezlipească.
Nu trebuie să foloseşti multă făină când întinzi foaia şi înainte de a pune brânza să întorci foaia invers (cu faţa cu care a stat pe masă în sus), apoi tai pătratele, umpli şi apeşi bine marginile.
Serveşti colţunaşii călduţi (alături de un sos de smântână) sau simplu, după preferinţe.