Lasagna cu spanac si tofu
Ingrediente
pentru lasagna cu spanac si tofu- 500 g lasagna integrala
- 3 cani tofu
- 1 lingura vegeta
- 3 linguri seminte de susan
- 6 linguri fulgi de drojdie (optional)
- 1/2 kg spanac taiat marunt
- 3-4 linguri marar verde, taiat marunt
- 1 litru suc de rosii
- 2 cani pasta de rosii
- 2 cepe mari, taiate marunt
- 1 capatana de usturoi
- 1 lingura busuioc uscat
- 1 lingurita oregano
- 1-2 linguri miere
- 1 lingurita suc de lamaie
- 2 linguri ulei
- 1/2 lingurita sare
Reteta de lasagna cu spanac si tofu
Se fierb pastele făinoase în apă cu puţină sare, se scurg şi se lasă la o parte. Se pun seminţele de susan într-o tavă şi se coc puţin la cuptor (atenţie, să nu se coacă prea tare, căci devin amare). Apoi se dau prin râşniţa de cafea şi se amestecă într-un bol, cu tofu (brânză de soia), fulgii de drojdie, condiment Vegeta, mărarul, spanacul şi sarea, după gust.
Se lasă şi această compoziţie la o parte. Separat, se pun la călit ceapa şi usturoiul în puţină apă şi cele două linguri de ulei. Se adaugă sucul de roşii, pasta de roşii, sarea, sucul de lămâie, mierea, busu iocul şi oregano. Se lasă sosul să fiarbă 5-6 minute.
într-o tavă Jena, se aşază un strat de sos, peste care se pun: un strat de lasagna, un strat din compoziţia de tofu cu spanac. Se repetă straturile, în aşa fel încât ultimul strat să fie cel de sos. Se dă la cuptor tava acoperită cu folie de aluminiu, pentru 25 de minute, apoi se descoperă şi se mai lasă la cuptor încă 5 minute.