Jamie Oliver: Aceasta e o cină cu adevărat rapidă, care pică întotdeauna bine. E foarte potrivită şi ca aperitiv. Trebuie doar să aduceţi la masă câteva boluri pline cu acest fel de mâncare şi să vă lăsaţi amicii să se înfrupte. Eu pun mereu ceva mai mult ardei iute şi mă asigur că am pus la rece un vin bun.
Încingeţi o tigaie mare şi puneţi în ea 4 linguri de ulei de măsline, ghimbirul, usturoiul, ardeii iuţi şi creveţii. Prăjiţi cam 3 minute, apoi reduceţi focul şi stoarceţi în compoziţie sucul de la 1 lămâie. Adăugaţi pătrunjelul şi încă vreo 2 linguri de ulei de măsline. Amestecaţi şi luaţi de pe foc. Ar trebui să fi obţinut un sos bun şi suculent — gustaţi. S-ar putea să mai necesite încă puţin suc de lămâie. Asezonaţi după gust. Serviţi cu ciabatta, ca să puteţi savura cât mai mult sos.