Preîncălziţi cuptorul la 200°C/treapta 6 la cel pe gaz. Crestaţi în zig-zag grăsimea de pe coastele de miel — astfel, grăsimea se va topi, iar carnea va deveni gustoasă şi crocantă. Puneţi coastele deoparte.
Tăiaţi roşiile în jumătăţi şi vinetele transversal în felii cu grosimea de 2,5 cm. Ungeţi uşor pe toate părţile feliile de vânătă cu ulei de măsline extravirgin, apoi prăjiţi-le pe ambele părţi într-o tigaie neaderentă, până se rumenesc puţin. Scoateţi vinetele din tigaie şi puneţi-le pe o latură a unei tăvi pentru cuptor. Puneţi jumătăţile de roşii şi căţeii de usturoi întregi alături de vinete, apoi presăraţi deasupra puţin oregano şi asezonaţi cu sare şi piper. Peste roşii, întotdeauna puteţi presăra şi puţin busuioc sau maghiran proaspăt.
Asezonaţi coastele de miel şi prăjiţi-le în aceeaşi tigaie, până se rumenesc pe toate părţile. Stropiţi carnea cu puţin ulei de măsline, apoi puneţi bucăţile în tava pentru cuptor (cu partea interioară în jos), lângă vinete şi roşii. Coaceţi timp de 30 de minute în cuptorul preîncălzit, astfel încât carnea să mai rămână puţin roz. Desigur, puteţi să micşoraţi sau să măriţi timpul de coacere, după gust. Scoateţi tava din cuptor şi lăsaţi mielul să se răcească vreme de 5 minute.
Acum preparaţi fantasticul ulei de mentă. într-un mojar sau în mixer, puneţi frunzele de mentă cu puţină sare şi zahăr şi frecaţi amestecul până se omogenizează. Adăugaţi 2 linguri de oţet din vin roşu de calitate şi subţiaţi compoziţia cu 6 linguri de ulei de măsline extravirgin. Asezonaţi după gust şi mai puneţi câteva picături de oţet, dacă e nevoie. Acesta e un sos fantastic, excelent pentru legume şi miei. Mie îmi place să porţionez coastele de miel în două şi apoi să împart fiecare bucată în alte 3 sau 4 mai mici. Probabil, unele porţii vor ieşi mai mari ca altele, dar puteţi fi chiar dumneavoastră cel care primeşte mai multă carne.