Se alege pieptul de miel mai mare. Se scot coastele de la piept. Se scobeşte pieptul în aşa fel ca marginile să rămînă împreună. Ceapa curăţată se toacă mărunt şi se căleşte în ulei. La aceasta se adaugă măruntaiele de miel tăiate în pătrate mici şi franzela curăţată de coajă, muiată în lapte şi bine stoarsă. Se amestecă totul bine şi se lasă pe foc încă 5 minute. Apoi se ia vasul de pe foc şi se adaugă jumătate din numărul de ouă prevăzut, amestecîndu-se continuu, pentru a nu se face jumări. Restul de ouă se fierb tari, se taie în bucăţi şi se adaugă în compoziţia respectivă. Cu aceasta se umple apoi pieptul de miel. Se coase pieptul la capătul pe unde a fost umplut şi se aşază într-o tavă cu felii de zarzavat şi grăsime. Se introduce tava la cuptor la foc potrivit şi se ţine o oră. Din cînd în cînd se stropeşte cu grăsime din tavă pieptul ca să se rumenească. Cînd este gata se scoate afară şi se lasă să se răcească puţin. La servire se dă cîte o bucată de piept umplut la fiecare porţie, cu sosul format şi pireu de cartofi. Pireul se pregăteşte din cartofi, lapte şi unt.
Valori nutritive per portie de 300g (piept umplut 150g, garnitura 150g)