Căutări populare: rețete cu vinete - somon - cozonac

Alege o reteta dupa ingrediente

Rețete culinare > Fel de mâncare > Pâine, panificaţie, patiserie

Iepuras din aluat


  • 0.0 stele / 0 voturi

Ingrediente

pentru iepuras din aluat

îţi trebuie pentru iepuraş:

  • 800 g făină
  • 200 ml apă (pot intra până la 300 ml de apă, în funcţie de făină)
  • 200 ml lapte
  • 2 plicuri de drojdie uscată (sau 1 cub de 25 g drojdie proaspătă)
  • 2 linguriţe sare
  • 2 linguriţe zahăr
  • 1 lingură ulei de floarea-soarelui
  • 40 g unt moale
  • 1 ou
  • 2 măsline negre
  • 2 alune (migdale)

îţi trebuie pentru salata de ciuperci:

  • 2 linguri de maioneză
  • 170 g ciuperci din conservă
  • 1 căţel de usturoi
  • sare

îţi trebuie pentru decor:

Reteta de iepuras din aluat

Căutaţi o idee inedită pentru Paşte? Atunci de ce nu încercaţi acest minunat „Iepure din aluat de pâine cu legume şi salată de ciuperci"? Pentru mine şi familia mea, acest iepuraş a fost un proiect pe care l-am realizat împreună, unul a făcut ceva, celălalt a făcut altceva şi cred eu că, de aceea, reţeta a ieşit aşa de bine, ca doar unde-s mulţi puterea creşte, nu? Sper să pregătiţi şi voi acest iepure pentru masa de Paşte, pentru că este nemaipomenit şi nu o spun doar din punct de vedere estetic, ci şi din punct de vedere gustativ.

Pregăteşti aluatul aşa:

Pui într-un bol făina, sarea, zahărul, 200 ml apă şi drojdia dizolvată în laptele călduţ. în cazul în care aluatul este vârtos, mai adaugi apă, până la 300 ml. După ce s-a format aluatul, mai frămânţi câteva minute, după care adaugi untul şi lingura de ulei de floarea-soarelui şi mai frămânţi puţin până se încorporează uleiul în aluat. Laşi aluatul la crescut până îşi dublează volumul, într-un loc călduros. După ce aluatul şi-a dublat volumul, îl împărţi în 11 bucăţi, după cum urmează: o bucată mai mare care va fi corpul, o bucată puţin mai mică decât bucata care va fi pentru corp, care o să fie folosită pentru cap, apoi 7 bucăţi cât de cât egale, care vor fi la fel de mari ca şi un ou de prepeliţă şi care se vor folosi: patru pentru lăbuţe, una pentru năsuc şi două pentru mustăcioare, apoi două bucăţi mai mari decât aluatul pentru lăbuţe, dar mai mici decât capul, care se vor folosi pentru urechi, lei o tavă mai mare, iar pe fundul ei pui hârtie de copt, apoi începi asamblarea iepuraşului. Prinzi capul peste corp, după aceea prinzi urechile, lăbuţele, nasul şi mustăcioarele. Formezi ochii cu măslinele şi dinţii cu alunele. Baţi un ou, apoi cu o pensulă ungi iepurele cu oul bătut. Tava cu iepurele o dai la cuptor. Cât iepuraşul este în cuptor, poţi pregăti salata. Faci maioneza ca de obicei, apoi scurgi ciupercile de apă şi cureţi usturoiul. Pui la blender ciupercile şi usturoiul şi le mixezi, până devin o pastă. Pasta rezultată o amesteci cu maioneza. Iepurele îl laşi în cuptor până prinde o culoare frumos aurie, apoi îl scoţi şi îl laşi la răcit. Când s-a răcit iepurele, îl aşezi pe un platou, îl tai rotund pe „burtică”, iar în gaura rezultată pui salată verde şi umpli cu salată de ciuperci. Pe marginile platoului aşezi salată verde, roşii, morcovi, ridichi, toate tăiate.

Retete similare:

Tort iepuras cu crema de ciocolata si fr ...

Reteta de tort in forma de iepuras cu crema de ciocolata neagra si frisca cu doua blaturi preparate in casa

Pasca fara aluat cu branza si smantana

Rețetă de pască fără blat (aluat), cu brânză, smântână, griș și stafide

Pasca cu branza de vaci

Reteta de pasca cu branza de vaci, preparata cu trei oua, aromata cu zahar vanilat si coaja de lamaie

Pasca fara aluat

Reteta de pasca fara aluat in trei straturi, preparata cu branza de vaci, stafide, smantana, gris, cacao si nuca de cocos

Pasca cu ciocolata

Retete de pasca cu umplutura de ciocolata, cacao, lapte duce si unt , aromata cu zahar vanilat