Ciolanele de porc (porţionate de măcelar) se spală, se zvîntă, se presară cu sare şi se prăjesc într-o cratiţă, în jumătate din cantitatea de grăsime, pînă cînd se rumenesc. După aceea, se scot şi, în grăsimea rămasă, se căleşte făina, la care se adaugă usturoiul şi ceapa tăiate mărunt şi ardeiul gras tăiat în careuri. Totul se stinge cu pastă de roşii şi cu apă caldă (1 l). Se sărează şi se piperează, se lasă să fiarbă 15 minute, apoi se introduc ciolanele, lăsîndu-le să fiarbă la foc mic.
între timp, morcovii şi zarzavatul alb se curăţă, se spală, se taie în careuri mari şi se pun la călit, într-un vas, în restul cantităţii de untură. Fasolea verde se curăţă, se spală şi se pune la fiert în apă clocotită cu sare. Mazărea verde boabe, de asemenea, se fierbe în apă clocotită cu sare. După ce au fiert aproximativ 25 minute (fasolea verde şi mazărea verde), se scot, se scurg bine, se răcesc în apă rece şi se adaugă la morcovi, împreună cu bucheţelele de conopidă fierte separat.
Cînd ciolanele sînt aproape fierte, toate legumele se aşază deasupra lor, aranjînd peste ele jumătăţi de roşii. Cratiţa se introduce în cuptor, unde se lasă 15 minute.
Ciolanele se servesc pe farfurie caldă, cu legumele aşezate în movilă peste ele, deasupra cu roşii coapte (au fost coapte în tavă unsă cu grăsime, la cuptor) şi cu smîntînă. Se presară cu frunze de mărar şi pătrunjel tăiate mărunt.