Căutări populare: rețete cu vinete - somon - cozonac

Alege o reteta dupa ingrediente

Insuficienta cardiaca,hipertensiune - 170 retete culinare

Insuficienta cardiaca,hipertensiune
Retete regim pentru insuficienta cardiaca, hipertensiune - dieta pentru boli cardiovasculare.

In insuficienţa cardiacă, tratamen­tul dietetic urmăreşte să asigure bol­navului un minimum de calorii necesar, fără să încarce circulaţia, să combată acidoza de care suferă cardiacii de­compensaţi şi să evite formarea ede­melor, favorizand diureza, prin mobili­zarea lichidelor reţinute în organism. De aceea, la o raţie calorică redusă se vor da puţine lichide şi mai ales se va restrange consumul de sare. Alimentele vegetale vor fi zilnic recomandate bol­navilor, pentru bogăţia lor în radicali bazici cu rol alcalinizant. S-a calculat că zece zile de regim de crudităţi vegetale sporesc apreciabil rezerva alcalină. In plus, alimentele vegetale conţin săruri de potasiu, care au un efect diuretic. Forma sub care aceste alimente sunt date bolnavilor cardiaci nu este in­diferentă. Fiind bogate în celuloză, legumele şi fructele vor fi date rase mărunt, sub formă de sucuri sau fierte şi pasate. In acest din urmă caz vom avea grijă să le fierbem într-un volum mic de lichid, care va fi dat bolnavului în cursul zilei, ca băutură sau în pre­parate culinare, pentru a nu se pierde sărurile minerale, care, fiind solubile, trec în apa de fierbere. Prin manoperele culinare indicate, celuloza devine mai digestibilă, evitîndu-se astfel accentua­rea balonării abdominale de care suferă în general cardiacii şi care poate jena travaliul inimii. Proteinele şi grăsimile se dau cu mo­deraţie. Primele au o mare acţiune di­namică specifică, ce trebuie avută în vedere la cardiacii cu metabolismul ba­zai deja crescut. Grăsimile se digeră greu şi, date în exces, tind să se depună, mărind greutatea bolnavului cardiac, ceea ce nu este de dorit.
In hipertensiunea arterială este indi­cată aceeaşi dietă. Reducerea volumului circulant printr-o dietă hipocalorică, cu sare redusă şi cu puţine lichide, are un efect salutar asupra tensiunii. Cum hipertensiunea deschide dru­mul aterosclerozei, vom scădea consu­mul de alimente prea grase sau bo­gate în colesterol, ca gălbenuş, creier, viscere în general şi grăsime în exces. Se preferă uleiurile vegetale, din germeni de porumb şi de floarea-soarelui. Atragem atenţia în mod special asu­pra faptului că dieta se calculeaza in general la 2 500 de calorii, pentru a evita îngrăşarea bolnavilor. Aceasta este o condiţie indispensabilă pentru succesul tratamentului, atat în bolile de inimă, cît şi în hipertensiunea arterială. In scopul scăderii greutăţii la o cifră subnormală, se recomandă introducerea unor zile de orez, fructe şi legume, în care timp bolnavul nu va lua nimic altceva decît alimentele menţionate, în cantităţi limitate şi sub forma a cinci-şase mese în decurs de 24 de ore. In cazul coexistenţei obezităţii cu o boală cardiovasculară, cura de slăbire este obligatorie. De asemenea se recomandă zile de fructe în fiecare săptămană.

Indicaţii:Boli de inimă şi hipertensiune arterială compensate, ateroscleroză

Alimente permise: Lapte cu măsură, ceai, chisel, sucuri de fructe şi legume cu măsură, pîine fără sare, cartofi, orez, gris, paste făi­noase, zarzavaturi, legume, fructe, carne, paste (acestea vor fi fierte, apoi prăjite), de două-trei ori pe săptămană, peşte de rau (şalău, lin, crap, păstrăv), ouă (în ateroscleroză, gălbenuş cu măsură), branzeturi nesărate, budinci, omlete, grăsimi, supe de lapte, zarzavaturi şi fructe în cantitate limitată, deserturi fără bicarbonat de sodiu, gelatine, cre­me, marmeladă, dulceaţă, sosuri de zarzavat, sare, nu mai mult de 5 g pe zi, ierburi aromatice.
Alimente nepermise: Băuturi alcoolice, cafea, lichide peste cantităţile permise, carne mai des de două-trei ori pe săptămînă (în ateroscleroză), peşte de mare, peşte sărat, afumat, ouă prea multe, creier (în ateroscleroză), branzeturi sărate, grăsimi prea multe (în ateroscleroză), supe de carne, de oase, sare la prepara­rea mîncării, bicarbonat de sodiu la aluaturi, sosuri de carne.

Norme generale:
Se vor da mese cantitativ reduse şi frecvente.
Bolnavul nu va bea în timpul mesei.
Se recomandă o zi pe săptămînă regim de crudităţi (salate, fructe, sucuri de fructe).
Toate felurile vor fi pregătite fără sare; se vor permite 5 g sare pe zi, care se vor da în mîna bolnavului să şi-o adauge la masă.

Prajitura cu banane si curmale

Reteta de prajitura cu banane, curmale si nuci, preparata cu faina integrala si miere, aromata cu vanilie

Prajitura cu malai si faina de ovaz

Reteta de prajitura cu malai, faina de ovaz, stafide si nuca de cocos, aromata cu vanilie

Ketchup cu miere

 Aceasta este o varianta sanatoasa de ketchup, care se poate consuma cu paste sau burgeri vegetali.

Linte spaniola

Linte spaniola preparata cu bulion, ceapa, faina de soia si frunze de telina maruntite

Musaca de dovlecei

Musaca de dovlecei cu ardei verde, rosii taiate felii, ceapa si usturoi

Omleta din soia

Omleta vegetariana din boabe de soia fara ou, preparata cu o ceapa mica si catei de usturoi

Ciorba de cartofi cu varza si morcovi

Ciorba de cartofi cu varza si morcovi, preparata cu radacina de patrunjel, ceapa si pasta de ardei

Dovlecei umpluti cu branza de vaca

Dovlecei umpluti cu branza de vaca, gris, galbenus si albus de ou batut spuma

Crisp cu mere, nuci si cocos

Reteta de crisp cu mere, nuci si cocos, preparat cu fulgi de ovaz, aromat cu vanilie si coriandru macinat

Tocanita de linte cu cartofi si morcovi

Tocanita de linte cu cartofi si morcovi, cu ceapa si usturoi, condimentata cu boia de ardei dulce, maghiran si cimbru

Tocanita de soia si morcovi

Reteta de tocanita de soia cu morcovi si ceapa, condimentata cu boia de ardei si usturoi

Conopida orientala la microunde

Conopida orientala la microunde cu ghimbir ras, condimentata cu curcuma si coriandru

Pizza cu faina integrala

Pizza vegetariana cu faina integrala, tofu, masline si ciuperci.

Salata algeriana de varza cu sardine

Salata algeriana de varza cu sardine, masline, mere si maioneza

Sarmale vegetale cu tofu

Sarmale vegetale cu tofu, in foi de varza, preparata cu ceapa alba si verde, ciuperci proaspete, orez integral fiert, aromate cu oregano, busuioc si marar verde

Tocanita italiana de linte

Tocanita italiana de linte preparata cu morcovi, ceapa si usturoi si aromata cu busuioc

Paste cu naut la cuptor

Paste integrale cu naut, preparate cu ceapa si telina rezuita, ciuperci si lapte de soia

Fasole cubaneza

Fasole boabe "cubaneza" preparata cu ardei, ceapa, rosii si orez integral, condimentata cu chimion si oregano.

Budinca "Litoral" cu banane, grau fiert si ananans

Reteta de budinca preparata cu grau fiert (bulgur), banane, suc de ananans si nuca