Căutări populare: rețete cu vinete - somon - cozonac

Alege o reteta dupa ingrediente

Rețete culinare > Fel de mâncare

Pâine, panificaţie, patiserie - 455 retete culinare

Pâine, panificaţie, patiserie

Reţete de pâine şi produse de panificaţie şi patiserie (foietaje, aluaturi etc.), care pot fi realizate atât în casă, dar şi în patiserii profesionale.

Încă din antichitate, pâinea s-a făcut sinonimă cu hrana, lansându-se formule ca: „pâinea noastră cea de toate zilele" sau „pâinea se câştigă cu sudoarea frunţii" etc. Nu întâmplător. Cerealele au un ciclu de vegetaţie scurt (câteva luni), se cultivă uşor în condiţii climatice foarte diferite si conţin majoritatea trofinelor necesare omului, într-o formă concentrată. Ele au fost şi sunt alimentul de bază al omului de pe multe meridiane ale globului. Pâinea de exemplu, acoperă 30-50 % din nevoile calorice ale omului.

Separarea cerealelor folosite în hrana omului, din circa 3.900 de specii de graminee, s-a produs cu circa şase milenii inaintea erei noastre. Cultivarea lor a început însa abia in neolitic, adică trei mii de ani mai târziu cand s-a inventat şi plugul. Iar cultivarea cerealelor a permis omului să treacă de la viaţa nomadă, de culegător al hranei din natură, la cea stabilă si de producător activ al bunurilor alimentare. La început s-au cultivat gâiul, orezul, orzul, care se consumau fierte. Omul a învăţat însă cu timpul să le sfărâme şi să le prepare sub forma unei paste, pe care o cocea rudimentar pe pietre sau în spuză. Inventivitatea a dus la descoperirea şi folosirea aluatului dospit. Acest procedeu se folosea înca din mileniul al doilea înaintea erei noastre. Era cunoscut de egipteni, greci, evrei şi romani. Selectarea graului şi a făinii a început să facă distincţia între clase. La romani, în timp ce patricienii consumau pâine albă, plebea avea parte de pâine neagră. Ei considerau însa că aceasta este „izvor de putere" şi cu siguranţă nu greşeau. Vedeţi mai jos valori nutritive orientative care cuprind calorii, glucide, lipite, protide pentru diverse sortimente de pâine. 

  • pâine de grâu alba: 282 kcal/100grame Glucide: 54,0 Lipide 2,0 Protide 10,3
  • pâine de grâu intermediară: 255 kcal/100grame Glucide 52,2 Lipide 0,8 Protide 8,3 
  • pâine de grâu neagră: 245 kcal/100grame Gulcide 48,5 Lipide 1,2 Protide 8,4
  • pâine de secară: 239 kcal/100grame Glucide 47,5 Lipide 1,3 Prodite 7,8
  • pâine graham: 256 kcal/100grame Glucide 51,0 Lipide 1,0 Protide 9,1
  • cornuri, chifle: 269 kcal/100grame Glucide 53,5 Lipide 0,6 Protide 10,7

PRINCIPALELE DOTĂRI NECESARE ÎN LABORATORUL DE PATISERIE

TERMENI TEHNICI ŞI EXPRESII FOLOSITE ÎN PRODUCŢIA DE PATISERIE

Cornuri cu cascaval, branza si marar

Cornuri din foietaj umplute cu caşcaval amestecat cu brânză telemea, brânză proaspătă de vaci şi mărar

Tarta cu miere

Tartă cu miere şi seminţe de pin. E grozavă servită cu smochine caramelizate (rumenite cu puţin zahăr), creme fraîche şi un pic de lămâiţă (sau cimbrişor).

Chifle cu lapte si margarina

Reteta de chifle de casa cu aluat din lapte, faina, margarina si oua

Bucte cu mere

Reteta de bucte umplute cu mere rase, pesmet si scortisoara, preparate din aluat dospit si aromate cu vanilie

Placinta cu gutui si gem de caise

Plăcintă umplută cu gutui, preparată cu gem acrişor de caise sau piersici

Placinta cu varza proaspata

Plăcintă cu umplutură din varză proaspătă, ceapă și pastă de tomate (din foaie de plăcintă românească)

Melci "Poiana" cu stafide

Reţetă de melci umpluţi cu stafide şi pudraţi cu zahăr farin vanilat

Tarta de dovleac

Tartă cu umplutură din piure de dovleac şi lapte, aromată cu nucşoară şi scorţişoară

Lintzer cu nuca si marmelada

Prăjitură-tort Lintzer cu umplutură de miez de nucă şi marmeladă, cu glazură de fondant alb, barot de nuci verde şi marmeladă

Cozonac cu rom si mac

Reţetă de cozonac cu mac, aromat cu esenţă de rom şi vanilie şi coajă rasă de lămâie

Cozonac cu nuci

Reţetă de cozonac cu umplutură din miez de nucă şi cacao, aromată cu esenţă de rom şi vanilie

Spirale cu cascaval

Spirale din aluat dospit cu cascaval şi lapte, coapte în cuptor şi unse cu ou la suprafaţă şi caşscaval presărat

Placinta cu prune

Plăcintă din aluat fraged umplută cu prune proaspete

Tarte portugheze cu crema a la Jamie Oliver

Jamie Oliver: După ce am gustat minunatele tarte portugheze cu cremă, am fost uimit de aluatul crocant, uşor şi aproape elastic. 

Martisoare din aluat

Mărțișoare împletite din aluat de ouă, zahăr, margarină și făină

Cozonac cu nuci si stafide

Reţetă de cozonac umplut cu miez de nuci şi stafide, aromat cu esenţă de rom şi vanilie

Tarte cu fructe din compot

Tarte cu fructe din compot, cu cremă din lapte, ouă şi vanilie şi jeleu

Tarte cu struguri (crema fara ou)

Tarte decorate cu struguri, cu cremă de vanilie şi jeleu

Mere in aluat din foietaj

Mere învelite în aluat din foietaj, cu stafide şi scorţişoară, copate în cuptor

Pai parmezan

Pai din aluat de foietaj, uns cu ou şi presărat cu parmezan ras