Căutări populare: rețete cu vinete - somon - cozonac

Alege o reteta dupa ingrediente

Rețete culinare > Fel de mâncare

Pâine, panificaţie, patiserie - 455 retete culinare

Pâine, panificaţie, patiserie

Reţete de pâine şi produse de panificaţie şi patiserie (foietaje, aluaturi etc.), care pot fi realizate atât în casă, dar şi în patiserii profesionale.

Încă din antichitate, pâinea s-a făcut sinonimă cu hrana, lansându-se formule ca: „pâinea noastră cea de toate zilele" sau „pâinea se câştigă cu sudoarea frunţii" etc. Nu întâmplător. Cerealele au un ciclu de vegetaţie scurt (câteva luni), se cultivă uşor în condiţii climatice foarte diferite si conţin majoritatea trofinelor necesare omului, într-o formă concentrată. Ele au fost şi sunt alimentul de bază al omului de pe multe meridiane ale globului. Pâinea de exemplu, acoperă 30-50 % din nevoile calorice ale omului.

Separarea cerealelor folosite în hrana omului, din circa 3.900 de specii de graminee, s-a produs cu circa şase milenii inaintea erei noastre. Cultivarea lor a început însa abia in neolitic, adică trei mii de ani mai târziu cand s-a inventat şi plugul. Iar cultivarea cerealelor a permis omului să treacă de la viaţa nomadă, de culegător al hranei din natură, la cea stabilă si de producător activ al bunurilor alimentare. La început s-au cultivat gâiul, orezul, orzul, care se consumau fierte. Omul a învăţat însă cu timpul să le sfărâme şi să le prepare sub forma unei paste, pe care o cocea rudimentar pe pietre sau în spuză. Inventivitatea a dus la descoperirea şi folosirea aluatului dospit. Acest procedeu se folosea înca din mileniul al doilea înaintea erei noastre. Era cunoscut de egipteni, greci, evrei şi romani. Selectarea graului şi a făinii a început să facă distincţia între clase. La romani, în timp ce patricienii consumau pâine albă, plebea avea parte de pâine neagră. Ei considerau însa că aceasta este „izvor de putere" şi cu siguranţă nu greşeau. Vedeţi mai jos valori nutritive orientative care cuprind calorii, glucide, lipite, protide pentru diverse sortimente de pâine. 

  • pâine de grâu alba: 282 kcal/100grame Glucide: 54,0 Lipide 2,0 Protide 10,3
  • pâine de grâu intermediară: 255 kcal/100grame Glucide 52,2 Lipide 0,8 Protide 8,3 
  • pâine de grâu neagră: 245 kcal/100grame Gulcide 48,5 Lipide 1,2 Protide 8,4
  • pâine de secară: 239 kcal/100grame Glucide 47,5 Lipide 1,3 Prodite 7,8
  • pâine graham: 256 kcal/100grame Glucide 51,0 Lipide 1,0 Protide 9,1
  • cornuri, chifle: 269 kcal/100grame Glucide 53,5 Lipide 0,6 Protide 10,7

PRINCIPALELE DOTĂRI NECESARE ÎN LABORATORUL DE PATISERIE

TERMENI TEHNICI ŞI EXPRESII FOLOSITE ÎN PRODUCŢIA DE PATISERIE

Placinta cu morcovi si dovlecei

Reteta de placinta cu morcovi si dovlecei, preparata cu margarina, zahar tos si vanilat, aromata cu lamaie si esenta de rom

Placinta din aluat fraged cu spuma de albus

Placinta din aluat fraged cu praf de copit, cu spuma de albus preparata cu rom si zeama de lamaie, cu umplutura de fructe

Saratele cu branza telemea

Reteta de saratele cu branza telemea, preparate din cartofi, faina, oua si unt, condimentate cu chimen

Pateuri cu carne (din foietaj)

Pateuri din foietaj umplute cu carne tocată de vită şi porc, amestecată cu ceapă

Cornuri cu lapte de soia si nuca

Reteta de cornuri de post cu lapte de soia si nuca, indulcite cu miere si aromate cu vanilie si lamaie sau portocala

Placinta cu mere si scortisoara

Reteta de placinta cu mere si scortisoara, preparata cu aluat stropit cu vin si umplutura de mere aromata cu coaja de lamaie

Placinta cu mere simpla

Placinta cu mere simpla, coapta la cuptor, preparata din doua foi cu aluat din faina, oua si smantana si umpluta cu mere si scortisoara

Poale-n brau

Reţetă de plăcinte poale-n brâu umplute cu brânză de vacă, pudrate cu zahăr vanilat

Paine cu afine

Reteta de paine cu afine, frisca, migdale si coaja de portocale

Langosi cu cartofi a la Cluj

Reteta de langosi din cartofi fierti si maruntiti, amestecate cu faina si oua si prajite in ulei

Cremsnit cu crema de vanilie

Cremşnit cu cremă de vanilie preparat cu lapte, zahăr, făină şi ouă

Burek cu branza dulce

Reteta de burek cu branza dulce cu crema din oua si iaurt, aromat cu coaja de lamaie si preparat cu un pachet de foi fine de placinta (comert)

Placinta cu branza si spanac

Placinta cu branza de casa si spanac, preparata cu parmezan si smantana si aluat de placinta, aromata cu cimbru

Paine de post cu mac si busuioc

Paine de post cu mac si busuioc preparata cu faina integrala si ulei de masline extravirgin

Placinta ungureasca la tigaie (retesa)

Plăcintă reteșă - ungurească, prăjită la tigaie, preparată cu ouă, făină, bicarbonat și apă călduță

Covrigi brasoveni cu mac

Reţeta orginală de covrigi braşoveni din aluat dospit cu făină şi ouă, decoraţi cu mac şi sare grunjoasă

Cremsnit cu crema de vanilie si frisca (fara ou)

Cremşnit cu cremă de vanilie şi frişcă, fără ou, preparată cu lapte, zahăr şi făină

Placinta cu dovlecel

Placinta cu dovlecel, preparata la cuptor, condimentata cu o legatura mare de marar si presarata cu zahar vanilat

Paine cu urzici

Painea cu urzici este excelenta cu branzeturi frantuzesti sau la micul dejun cu ochiuri sau dulceata.

Langosi cu cartofi

Langosi cu cartofi, prajite in untura sau ulei, pudrate cu zahar farin